Natalia Gavriliţa: Dacă vom fi votaţi, vom guverna câteva săptămâni, apoi ne vom da demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Gavrilita, candidatul desemnat de Maia Sandu la functia de prim-ministru

Natalia Gavriliţa spune că în eventualitatea în care Curtea Constituţională va declara constituţional decretul prezidenţial prin care a fost desemnata repetat candidat la funcţia de prim-ministru, iar ulterior va obţine vot de încredere în Parlament, Executivul îşi va prezenta demisia la câteva săptămâni după preluarea guvernării, transmite IPN.

Gavriliţa spune că un Guvern nu poate funcţiona în lipsa unei majorităţi parlamentare, iar învestirea unui Cabinet de Miniştri nu face altceva decât să prelungească agonia actualului Parlament.

Premierul desemnat spune că miza celei de-a doua tentative de învestire a Guvernului este mult mai mare decât prima, iar în eventualitatea în care fracţiunile din Legislativ vor dori să amâne alegerile anticipate, oferindu-i vot de încredere în Parlament, îşi va da demisia.

„În cazul în care vom fi votaţi, suntem pregătiţi cu un program anticriză şi cu un set de măsuri anticorupţie. Vom veni cu ele, vom demonstra lipsa suportului în Parlament, pentru că nu văd cum socialiştii cu Şor ar vota pentru crearea Tribunalului anticorupţie şi ulterior ne-am da demisia”, a declarat premierul desemnat, Natalia Gavriliţa, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De asemenea, Natalia Gavriliţa a menţionat că dacă va obţine vot de încredere în Parlament, angajaţii structurilor guvernamentale certaţi cu legea, aserviţi fostelor guvernări vor fi demişi, iar sistemul va fi curăţat de elemente corupte.

„Suntem pregătiţi să schimbăm toţi demnitarii publici, reprezentanţii Guvernului în teritoriu, avem suficiente resurse umane care să poată începe lucrul imediat, avem experienţă de guvernare la nivel local şi naţional”, a mai spus Natalia Gavriliţa.

Premierul desemnat spune că formaţiunea sa nu susţine ideea deputaţilor Platformei DA, potrivit cărora ar fi necesară instituirea unui guvern pro-european, minoritar, condus de Andrei Năstase. 

„Un guvern minoritar nici nu ar putea rezolva problemele cetăţenilor, nici nu ar apropia data alegerilor parlamentare anticipate şi doar ar prelungi agonia în care ne aflăm, de aceea noi nu susţinem această opţiune”, a spus Natalia Gavriliţa.

Natalia Gavriliţa a fost desemnată repetat candidat la funcţia de prim-ministru după ce prima tentativă de învestire a sa în funcţie a eşuat. Deputaţii PSRM au contestat la Curtea Constituţională decretul prezidenţial, iar magistraţii Curţii ar urma să decidă asupra constituţionalităţii acestuia la data de 23 februarie.

Amintim că preşedintele Maia Sandu a anuţat joi, 11 februarie, după consultarea cu fracţiunile parlamentare în contextul în care a eşuat învestirea Guvernului Gavriliţa, că refuză să desemneze candidatul majorităţii parlamentare PSRM-ŞOR, Mariana Durleşteanu, la funcţia de prim-ministru şi că o va desemna repetat pe Natalia Gavriliţa. 

Prin refuzul de a o desemna pe Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru, Maia Sandu riscă să provoace o criză politică de proporţii în Republica Moldova, pentru că, potrivit unei hotărâri a Curţii Constituţionale din august 2020, şeful statului este obligat să desemneze candidatul la funcţia de premier înaintat de o majoritate parlamentară.

Maia Sandu şi partidul ei, PAS, justifică această acţiune prin faptul că este necesar de provocat alegeri parlamentare anticipate, deoarece actualul Parlament nu mai reprezintă interesele cetăţenilor şi ar fi incapabil să formeze o majoritate parlamentară în interesele cetăţenilor.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a anunţat că s-a adresat la Curtea Constituţională pentru a cere anularea decretului prin care Maia Sandu a desemnat-o repetat pe Natalia Gavriliţa la funcţia de premier, deşi hotărârile Curţii Constituţionale o obligau să desemneze candidatul majorităţii parlamentare, Mariana Durleşteanu. Socialiştii au comunicat că „asistăm la o tentativă de uzurpare a puterii” din partea Maiei Sandu.

Amintim că joi, 11 februarie, a eşuat procedura de învestire în funcţie a Guvernului Gavriliţa, după ce acesta nu a obţinut votul de încredere al Parlamentului.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunţat joi, 11 februarie, că socialiştii o propun pe Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru, pentru a pune capăt crizei politice, despre care Igor Dodon spune că este provocată de preşedintele Maia Sandu, şi pentru a asigura guvernarea ţării până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate. 

Imediat după anunţul lui Igor Dodon, deputaţii controlaţi de Ilan Şor au comunicat că sunt gata să sprijine această iniţiativă, ceea ce înseamnă ca există suficiente voturi ca Mariana Durleşteanu să fie noul prim-ministru al Republicii Moldova.