Munteanu, scrisoare deschisă către Dodon: Sunteţi un preşedinte laş, trompeta şi preşul lui Putin, unul care se umileşte oricând în faţa Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, liberalul Valeriu Munteanu, i-a adresat vineri, 27 ianuarie, o scrisoare deschisă preşedintelui Igor Dodon. Munteanu afirmă că, prin refuzul şefului statului de a nu-l numi pe acesta în funcţia de ministru al Apărării, Dodon doreşte declanşarea unei crize politice la Chişinău, încălcând totodată şi Constituţia.

„Motivul pentru care scriu aceste rânduri este să răspund unor acuzaţi pe care mi le-aţi adresat mie şi Partidului Liberal. Prin aceste acuze, dar mai ales prin acţiunile dumneavoastră recente, aţi dovedit, o dată în plus, că nu sunteţi decât un trădător, un fanfaron şi un sperjur. Sunteţi un preşedinte al vorbelor goale, un preşedinte laş, trompeta şi preşul lui Putin, unul care se umileşte oricând în faţa Rusiei şi care, fără să înţeleagă că e doar o unealtă de doi lei, se mai şi umflă în pene ca un cocoş. Nu veţi fi niciodată nimic şi nu veţi conta. Nu veţi fi nici măcar un Vladimir Voronin, părintele dumneavoastră spiritual şi politic, pe care l-aţi trădat, imediat cum aţi auzit sunetul arginţilor. Vă dau un sfat: nu încercaţi să îl imitaţi pe Vladimir Voronin, pentru că râde lumea de dumneavoastră nu numai la Chişinău, Bucureşti şi Bruxelles, dar şi la Moscova”, afirmă Valeriu Munteanu.

Liberalul îl învinuieşte pe şeful statului de faptul că s-a dus la Tiraspol pentru a cere scuze în numele statului „tocmai acelora care reprezintă un regim vinovat de crime de război, un regim vinovat de scindarea unui stat membru al ONU, un regim care a ucis fraţi şi părinţi ai noştri tuturor”.

„L-aţi felicitat pentru „alegeri” pe liderul separatist de la Tiraspol, recunoscându-i astfel acestuia calitatea de şef de stat. Aţi trecut de partea separatiştilor şi susţineţi recunoaşterea plăcuţelor de înmatriculare pentru autovehicule şi diplomele de studii eliberate de separatişti prin uzurparea prerogativelor Republicii Moldova”, a mai adăugat Munteanu.

Vicepreşedintele PL îl acuză pe Dodon şi de acţiunile sale de la Moscova.

„V-aţi dus la Moscova pentru a vă asuma (simbolic, ce-i drept, dar cu greutatea cuvântului unui preşedinte de stat) o datorie uriaşă, de 6,5 miliarde dolari (adică un întreg produs intern brut al nostru), datorie realizată prin furt şi înşelătorie de către un regim banditesc care profită de trecerea unei conducte pe teritoriul său. Aţi pus Republica Moldova între ciocan şi nicovală, aţi pus Republica Moldova în postura de a fi strivită între interesele banditeşti ale regimului de la Tiraspol şi interesele oligarhice şi imperiale ale Gazprom, complicele aşa-zisului guvern transnistrean în furtul gazelor din conducta de transport”, a subliniat ministrul Mediului.

Totodată, Valeriu Munteanu îi reaminteşte preşedintelui ţării că Uniunea Europeană a sprijinit Moldova până acum cu aproape un miliard de dolari, iar şeful statului ar dori să ne despărtă de UE şi să ne apropie de Rusia, care, în opinia liberalului, ne pune să plătim gazul furat de regimul nerecunoscut de la Tiraspol.

„Aţi jignit şi aţi provocat încontinuu România, singura ţară care a fost constant alături de cetăţenii noştri în ultimii 10 ani, ţara care a renovat sute de grădiniţe unde învaţă copii noştri, ţara care susţine în fiecare an 5000 de copii ai noştri să înveţe gratuit, singura ţară care a finanţat şi a sprijinit Republica Moldova în anii 2015—2016 , atunci când ne-a fost greu şi toţi ceilalţi şi-au retras creditele şi ajutoarele nerambursabile oferite statului nostru. În loc să mulţumiţi României pentru că ne-a fost unicul sprijin într-un moment de cumpănă al existenţei noastre şi că ne-a permis să obţinem din nou acces la credite şi finanţări internaţionale, fără a cere ceva în schimb, dumneavoastră, domnule Dodon, acuzaţi România de singurul lucru de care aceasta nu poate fi acuzată”, a precizat Valeriu Munteanu.

Liberalul e de părere că prin refuzul numirii în funcţia de ministru al Apărării a candidatului desemnat, Valeriu Munteanu, Dodon va declanşa o criză politică şi constituţională cu scopul destabilizării Republicii Moldova. Astfel, acesta consideră motivată decizia PL de a suspenda preşedintele ţării.

„Prin asta încălcaţi Constituţia Republicii Moldova precum şi decizia Curţii Constituţionale. Încălcaţi principiul separării puterilor în stat în acest caz, pentru că şeful statului nu poartă răspunderea actelor Guvernului şi nu preşedintele formează componenţa Guvernului prin numirea de miniştri. De asemenea, atât prin încălcarea Constituţiei, cât şi prin ignorarea deciziei Curţii Constituţionale, subminaţi statul de drept şi supremaţia legii. Acţiunile dumneavoastră uzurpă astfel puterea în stat şi îl pun pe actualul preşedinte al Republicii Moldova în afara legii. Aşadar, demersul Partidului Liberal de a vă demite din funcţia de preşedinte s-a dovedit a fi necesar, legitim, şi cât se poate de urgent, pentru salvarea democraţiei şi a statului de drept”, a conchis Munteanu pe blogul său.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!