Moscova: Retragerea pacificatorilor ruşi din Transnistria este posibilă doar după o reglementare politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retragerea "pacificatorilor" ruşi din Transnistria este posibilă doar după ce părţile implicate vor înregistra acorduri politice, a declarat pentru ITAR-TASS, reprezentantul special al Ministerului rus de Externe pentru problema transnistreană, Serghei Gubarev.

Oficialul rus a amintit că la ora actuală aceste negocieri se desfăşoară în format 5+2, care include Chişinăul şi Tiraspolul ca părţi ale conflictului, Rusia şi Ucraina în calitate de mediatori şi garanţi ai reglementării, încă un mediator din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi doi observatori: SUA şi UE.

"Operaţiunea de pacificare nu constituie un subiect de negocieri în format 5+2. Mandatul consultărilor permanente pe marginea problemelor politice în cadrul procesului de negocieri este stipulat foarte clar şi aprobat de noi în principiile şi procedurile de desfăşurare a procesului de negocieri, aprobate de noi în urmă cu doi ani, la Viena. Acolo nu este vorba de niciun fel de operaţiune de pacificare", a subliniat Gubarev, citat de Agerpres.

Potrivit reprezentantului special al MAE rus pentru problema transnistreană, să ia o decizie pe marginea operaţiunii de pacificare "sunt împuternicite doar acele părţi care la vremea lor au lansat-o": Rusia, Chişinăul şi Tiraspolul, precum şi Ucraina, care s-a raliat ulterior operaţiunii.

'În ceea ce priveşte OSCE, mai demult printr-un acord al părţilor i s-a oferit OSCE dreptul de a monitoriza această operaţiune, însă doar pentru a monitoriza. Cu toate că, de multe ori, reprezentaţii OSCE în Republica Moldova interpretează termenul "monitorizare" într-un mod prea lax, după cum au fost atenţionaţi de mai multe ori', a subliniat Gubarev.

Referindu-se la apelurile care se fac auzite din partea Occidentului, în vederea transformării operaţiunii de pacificare în una "de garantare a păcii", reprezentantul special al Rusiei a atras atenţia că termenul de "garantare a păcii" presupune existenţa de "acorduri politice pe care această misiune ar trebui să le garanteze". "Deocamdată, părţile nu au înregistrat niciun fel de acord politic, astfel că mandatul operaţiunii de pacificare nu a fost epuizat. Suntem gata să reformatăm operaţiunea de pacificare, însă doar după ce vor fi atinse acorduri politice între părţi", a subliniat Serghei Gubarev.

În linii mari, în opinia lui Gubarev operaţiunea de pacificare de pe Nistru "este demnă, în ceea ce priveşte rezultatele şi eficienţa sa, să fie inclusă în orice manual clasic de pacificare". "Din 1992, acolo nu a murit niciun pacificator. În prezent, în zona de conflict se află puţin peste 300 de militari ruşi, înarmaţi doar cu arme de foc uşoare, ceea ce atestă de asemenea autoritatea ridicată de care se bucură pacificatorii din partea părţilor aflate în conflict", a spus reprezentantul special al MAE rus pentru conflictul transnistrean.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa