Moscova, a doua casă? Dodon a acceptat invitaţia lui Putin şi pleacă într-o nouă vizită în capitala Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a avut o nouă întrevedere miercuri, 13 decembrie, cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin. Diplomatul rus i-a oferit preşedintelui moldovean o invitaţie din partea lui Vladimir Putin de a participa la summit-ul informal al şefilor statelor membre ale CSI, eveniment ce va avea loc la Moscova, pe 26 decembrie curent.

Igor Dodon a declarat că a discutat cu Farit Muhametşin şi chestiuni legate de dezvoltarea relaţiilor bilaterale, făcând un schimb de opinii despre situaţia din regiune.

„Am remarcat importanţa reuniunii grupului interparlamentar de prietenie „Moldova-Rusia“, care a avut loc la Moscova, ieri, şi la care au participat din partea moldovenească - membrii Parlamentului Republicii Moldova şi ai Adunării Populare a Găgăuziei, iar din partea Dumei de Stat a Federaţiei Ruse - deputaţi din fracţiunea partidului „Edinaia Rossia” şi „Spravedlivaia Rossia”. Astfel de întâlniri contribuie, cu certitudine, la consolidarea şi extinderea dialogului şi a relaţiilor moldo-ruse”, a subliniat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Aceasta ar urma să fie a 7-a întâlnire pe care o va avea Igor Dodon cu Vladimir Putin de la începutul mandatului său de preşedinte.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul