Monica Macovei: „Este important ca cele trei acorduri vitale pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană să fie parafate în 2013“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei speră că Moldova va depăşi în curând criza politică FOTO: Adevărul

Europarlamentarul român Monica Macovei, preşedintele Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE-Republica Moldova, îşi exprimă încrederea şi speranţa că premierul desemnat Vlad Filat va putea forma un nou guvern al Alianţei pentru Integrare Europeană, care sa continue progresul Moldovei pentru integrarea în Uniunea Europeană.

„În negocierile care au loc, partidele şi persoanele implicate trebuie sa gasească soluţia care să menţină Republica Moldova pe drumul european, punând interesul naţional deasupra oricăror interese de partid sau personale. Exact cum spunea Lyndon Johnson, fost preşedinte american: Politica este arta posibilului“, a declarat Monica Macovei.

Europarlamentarul aminteşte că 2013 este un an vital pentru Republica Moldova, fiind anul în care se poate face schimbarea ireversibilă către UE prin parafarea Acordului de eliminare a vizelor, a Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu UE, acesta din urma permiţând unor bunuri produse în Republica Moldova să fie comercializate fără taxe pe piaţa celor 27 de state membre ale UE.

„În acest moment, este planificat ca cele trei acorduri esenţiale pentru calea europeană a Republicii Moldova sa fie parafate în cadrul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius din 29 – 30 noiembrie 2013. Nimic nu este mai important decât parafarea acestor acorduri la data programată. De aceea, Alianţa pentru Integrare Europeană 3 trebuie formată cât mai repede, criza politică sa înceteze, ipoteza alegerilor anticipate să fie eliminată şi toate eforturile politicienilor şi ale instituţiilor să fie îndreptate către îndeplinirea măsurilor de reformă pentru finalizarea acestor acorduri cu UE“, a subliniat Monica Macovei.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”