Ministrul Sănătăţii îi contrazice pe socialişti. „Datoriile bugetare la sistemul de sănătate sunt de 500 mln de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe spitale din Republica Moldova au medicamente în exces, spune ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan. FOTO Alexandru Tarlev

Datoriile bugetare la sistemul de sănătate din Republica Moldova sunt de circa 500 de milioane de lei, a declarat Ruxanda Glavan, ministrul Sănătăţii în exerciţiu, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„Pe parcursul anului 2015, bugetul de stat nu şi-a onorat obligaţiunea de finanţare ritmică a sistemului sanitar. Astfel, s-au acumulat datorii de 500 de milioane de lei. Am pus această problemă în discuţie la şedinţele Guvernului. Ni s-au dat asigurări că până la finele lunii decembrie sumele datorate vor fi alocate”, a spus Ruxanda Glavan.

Ministrul Sănătăţii a dat asigurări că la moment nu există motive de îngrijorare privind aprovizionarea spitalelor şi salariile angajaţilor din sistemul sanitar. „Avem manageri foarte buni, care au reuşit să-şi formeze rezerve. În urma unor controale, am constatat că în mai multe spitale există medicamente în exces. Însă dacă problema datoriilor va persista, atunci riscăm ca situaţia să iasă de sub control. Sper ca până la sfârşitul anului să dispară datoriile la bugetul Ministerului Sănătăţii”, a adăugat Glavan.

Socialiştii Ion Ceban, consilier municipal, şi Vladimir Odnostalco, deputat în Parlament, au declarat miercuri, 18 noiembrie, că datoriile pe care le are guvernarea faţă de sistemul sanitar constituie peste un miliard de lei.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!