Medicul de la Institutul Oncologic reţinut recent de CNA pentru luare de mită va fi suspendat din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au cerut directorului ÎMSP „Institutul Oncologic” să-l suspende provizoriu din funcţie pe medicul urolog, reţinut săptămâna trecută de CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta este bănuit de că ar fi estorcat 7.000 de lei de la un pacient incurabil.

Procurorii solicită ca, până la soluţionarea cazului în fond şi adoptarea unei decizii definitive, medicul să fie înlăturat de la executarea atribuţiilor de serviciu. În demersul lor, procurorii susţin că „suspendarea din funcţie este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, fiind o măsură de protejare a intereselor instituţiei”. 

De asemenea, „aplicarea acestei măsuri este condiţionată de caracterul infracţiunii şi de faptul prevenirii comiterii de către persoana în cauză a unor eventuale fapte din respectiva categorie”.

Totodată, directorul ÎMSP „Institutul Oncologic” trebuie să informeze oficiul nord al Procuraturii anticorupţie despre decizia adoptată.

Amintim că un medic urolog din cadrul Instituţiei medico-sanitare publice „Institutul Oncologic” din Chişinău a fost reţinut în seara de marţi, 13 februarie, de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurori, fiind bănuit de luare de mită. Acesta i-ar fi cerut unui bolnav incurabil 7.000 de lei pentru o intervenţie chirurgicală.

Potrivit denunţătorului, acum o lună, medicul ar fi pretins de la el 7.000 de lei pentru a-l interna şi pentru a-i asigura o intervenţie chirurgicală urgentă. 

La externare, medicul a insistat asupra achitării banilor pentru operaţie, dar şi pentru eliberarea documentelor necesare ce confirmă intervenţia chirurgicală, prescrierea în continuare a tratamentului medical şi monitorizarea lui până la însănătoşire.

Însă, din cauza că nu ar fi avut toţi banii, denunţătorul i-ar fi transmis medicului 2.000 de lei. La rândul său, medicul l-ar fi atenţionat pe pacient că doar când îi va da restul banilor îl va externa şi îşi va onora promisiunile legate de prescrierea tratamentului şi monitorizarea stării sănătăţii.

Pe faptele descrise, CNA a iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă, iar pe data de 13 februarie curent medicul a fost reţinut în momentul primirii celeli de-a doua tranşe de bani. Urmare acumulării materialului probator, angajatul Institutului Oncologic a fost reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.

Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă puşcărie şi privarea de dreptul de a profesa pe un termen de până la 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”