Maşini de lux pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea demnitarilor de rang înalt din lume utilizează modelul Mercedes-Benz S-Klasse

Din acestă săptămână, primele trei persoane din stat vor fi transportate cu automobile noi de marca Mercedes Benz S-Klasse, care au costat 120.000 de euro fiecare. Economiştii, dar şi oamenii de rând, spun că achiziţia e prea constisitoare pentru vremurile prin care trecem.

Serviciul Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) a prezentat noile automobile cu care vor fi transportaţi şeful statului, premierul şi preşedintele Parlamentului. E vorba de trei maşini marca Mercedes-Benz S 500 Blue Efficiency, de culoare neagră, care au costat 120.000 de euro fiecare.

CELE VECHI SUNT PERICULOASE

„Am făcut o analiză a stării autovechiculelor pe care le avem. Toate au deficienţe esenţiale sub aspect tehnic. De exemplu, automobilul preşedintelui, care a fost implicat în accident pe 26 iulie 2011, are afectată geometria caroseriei. Pentru reparaţia acestuia e nevoie de 200.000 de lei", a argumentat în Parlament Igor Bodorin, directorul SPPS. Potrivit lui Bodorin, în total, pentru reparaţia celor trei maşini cu care circulă în prezent liderii statului sunt necesari peste 500.000 de lei. „Aceste automobile pun în pericol viaţa nu doar a demnitarilor, dar şi a altor participanţi la trafic", a adăugat şeful SPPS. Cu toate acestea, vehiculele vechi nu vor fi scoase din uz. Acestea vor fi folosite la transportarea delegaţiilor oficiale străine.

Bodorin a mai spus că noile achiziţii vor fi plătite din bugetul Serviciului, iar pentru fiecare unitate a obţinut o reducere de peste 30.000 de euro. Autovehiculele nu au însă geamuri antiglonţ. „Cu o asemenea dotare maşinile ar fi costat de trei-patru ori mai mult", a spus colonelul Artur Cucer, şeful Secţiei transport din cadrul SPPS.

CLICK PENTRU GALERIE

Părerile specialiştilor în privinţa necesităţii procurării de noi maşini sunt împărţite „În condiţiile în care autorităţile anunţă austeritate economică şi caută soluţii pentru reducerea cheltuielilor, o asemenea achiziţie pare a fi de prost gust. Dacă strângem cureaua, apoi să fie pentru toţi!", afirmă economistul Viorel Chivriga. „Astfel de procurări trebuie efectuate în alte condiţii, nu în momentul când bugetul este unul peticit", a mai precizat economistul.

Pe de altă parte, sociologul Doru Petruţi consideră că pentru imaginea ţării şi pentru ca autorităţile de stat să fie reprezentate adecvat o asemenea achiziţie era oportună. „Nu cred că 100.000 de euro pot face diferenţa, chiar şi pentru bugetul unei ţări ca Republica Moldova. În plus, există cerinţele de etichetă", a declarat Doru Petruţi.Demnitarii afirmă că ei nu au ştiut de intenţia de a procura automobile noi.

VECINII LA FEL PREFERĂ MERCEDES-BENZ S-KLASSE

O analiză a maşinilor cu care circulă şefii de stat şi de guvern arată că cele mai folosite sunt mărcile Mercedes-Benz, BMW, Maybach sau Rolls Royce. Astfel, automobilul oficial al preşedintelui României este un Mercedes-Benz S-Klasse, dar Traian Băsescu mai circulă şi cu Dacia Duster, produsă la Piteşti. Tot un Mercedes-Benz S-Klasse are şi preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici. În schimb în SUA pentru fiecare preşedinte este produsă o maşină specială supersecurizată.

În prezent aceasta este un Cadillac One, supranumit Bestia. În unele ţări bogate conducătorii utilizează maşini de clasă medie. De exemplu, premierul din Singapore foloseşte zi de zi un Mercedes Benz S280, cu numere civile. În schimb, preşedintele Sloveniei circul de regulă cu o Toyota Prius, apreciată ca un vehicul ecologic. Un automobil similar pe piaţa moldovenească ajunge la 26.000 de euro, de cinci ori mai ieftin decât achiziţiile făcute de SPPS.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare