Marian Lupu şi Vlad Filat îi cheamă pe liberali în coaliţie. „Nu avem timp pentru mofturi politice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Lupu şi Vlad Filat îi cheamă pe liberali în coaliţie

Liderii PLDM şi PDM s-au întâlnit luni după masă în cadrul şedinţei Consiliului Alianţei pentru Moldova Europeană.

„Am discutat două mari subiecte - configuraţiile politice la nivel local, raional. Am reiterat că este nevoie să formăm majorităţile cu participarea formaţiunilor proeuropene. Şi situaţia politică la nivel central - necesitatea negocierilor pentru o majoritate şi formaera unui Guvern. Considerăm că invitaţia a fost lansată. Negocierile trebuie să fie pornite cât mai rapid. Timp nu avem pentru mofturi politice. E o responsabilitate comună”, a declarat liderul democraţilor, Marian Lupu.

La rândul său, Vlad Filat a lansat apelul către colegii din partidele proeuropene, în mod special către Partidul Liberal, să se concentreze asupra creării unei majorităţi la nivel central şi la nivel local. „În cazul dat fac un apel în mod special pentru colegii din Partidul Liberal şi vreau să-i felicit cu această ocazie şi pe domnul Ghimpu, şi pe domnul Chirtoacă cu o victorie puternică în capitală şi acest apel ţine de concentrare asupra a două exerciţii extrem de importante”, a declarat Vlad Filat.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că a primit mesaje de felicitare de la liderii partidelor de la guvernare după ce au fost anunţate rezultatele alegerilor în capitală. Liberalul a declarat că a primit şi invitaţie la discuţii, însă nu a precizat de la cine anume şi nici nu a menţionat când anume urmează să aibă loc prima rundă de discuţii.

El a menţionat că urmează să convoace Biroul Politic al formaţiunii, iar apoi Consiliul republican unde va fi luată o decizie. Mihai Ghimpu a mai spus că PL nu-şi doreşte o guvernare de dragul guvernării sau o coaliţie de dragul coaliţiei, precizând că PL va insista pe condiţiile sale. La fel, Mihai Ghimpu a mai spus că va insista ca la aceste discuţii să asiste presa.

Amintim că după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 negocierile dintre PLDM, PDM şi PL pentru formarea unei coaliţii parlamentare majoritare au eşuat. Din această cauză, PLDM şi PDM au votat, cu sprijinul PCRM, un guvern minoritar, condus de Chiril Gaburici. După jumătate de an, însă, Executivul a demisionat.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”