Mâine va fi petrecut pe ultimul drum „cel mai trist poet din Europa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul Eugen Cioclea va fi petrecut marţi, 15 octombrie, pe ultimul drum. Mitingul de doliu va începe mâine la ora 9.30 în holul Casei Scriitorilor. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi în satul Terebna, raionul Edineţ.

Pentru persoanele care doresc să se deplaseze la baştina poetului va fi pusă la dispoziţie o unitate de transport, care va pleca din faţa Casei Scriitorilor la ora 10.30. Până la data de 14 octombrie, ora 14.00, aceste persoane urmează să confirme la numărul de telefon: 060492920 (Laura Cioclea, fiica poetului).

Trupul neînsufleţit al poetului Eugen Cioclea a fost descoperit, vineri seară, în apartamentul său din Chişinău, după ce scriitorul Dumitru Crudu a anunţat dispariţia acestuia. Poetul fusese văzut ultima oară în urmă cu o săptămână la Uniunea Scriitorilor.

Eugen Cioclea s-a născut la 4 august 1948, în satul Druţa, raionul Râşcani. A studiat la Facultatea de Matematică a Universităţii de Stat din Moldova şi la Facultatea de Matematică a Universităţii „M. Lomonosov“ din Moscova.

A lucrat ca şi traducător în diferite instituţii, muncitor şi ajustor de maşini-unelte cu programare automată. Revenit în Moldova, din 1992 până în 1995 a deţinut funcţia de redactor-şef al ziarului „Tineretul Moldovei“.

Spirit boematic, spectaculos, ironic sau strident-hiperbolic, Eugen Cioclea s-a autodeclarat ca „cel mai trist poet din Europa“, şi-a construit o imagine de copil teribil al noului demers poetic, preferând să intre în poezie „cu capul sus şi dezgolit, ca-n ştreang“. Cărţile sale de poeme ––  Numitorul comun, (1988), Alte dimensiuni (1991), Daţi totul la o parte ca să văd (2001), Subversiunea poetului revoltat (2002) ş.a. – atestă un poet eruptiv şi teribilist, dur şi sentenţios, ce recurge la confesiunea ardentă, sinceră, directă, profetic-ironică, îmbrăcată în haină expresionistă sau naturalistă.

Laureat al mai multor premii literare, între care şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1991, 2001).

A fost un om sensibil şi generos, un bun coleg şi prieten, un nelipsit personaj al vieţii literare.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente