Localităţi în beznă şi gospodării inundate în urma ploii şi a vântului puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 15 localităţi din şapte raioane erau parţial fără curent electric, conform datelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din această dimineaţă, 22 iunie. Ofiţerul de presă IGSU, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru IPN că în urma precipitaţiilor puternice de vineri seara, pompierii au pompat apa din 21 de gospodarii, dintre care nouă din Chişinău, iar celelalte din UTA Găgăuzia.

În urma ploilor torenţiale din vineri seara, s-a intervenit la pomparea apei din ogrăzile oamenilor, dar şi deblocarea persoanelor din mijloace de transport. Salvatorii au intervenit pe strada Ialoveni din municipiul Chişinău, unde într-un mijloc de transport au rămas blocaţi patru oameni, inclusiv trei copii. De ajutorul salvatorilor a fost nevoie şi în municipiul Comrat, unde angajaţii IGSU au intervenit pentru pomparea apei din trei gospodării particulare.

Potrivit informaţiei operative, pe străzile Munceşti, Albişoara, Sculeni şi Şoseaua Balcani din Chişinău s-a acumulat apă în urma precipitaţiilor abundente.

În urma ploilor şi a vântului puternic nu au fost raportate victime. Conform informaţiei IGSU în servantul de luptă sunt pregătiţi pentru intervenţie 356 de salvatori şi pompieri cu 125 de autospeciale de intervenţie.

În caz de situaţii de risc, populaţia este îndemnată să apeleze după ajutor la Serviciul 112.

Începând cu vineri seara, 22 iunie, a intrat în vigoare avertizarea cod galben de schimbare bruscă a vremii. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prognozat averse însoţite de descărcări electrice, izolat puternice (20-25 l/m2), cu grindină, dar şi vânt cu aspect de vijelie de până la 15-20 m/s. Sâmbătă, 23 iunie, temperatura maximă a aerului ziua va scădea până la 15-20 de grade Celsius.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model