Liderul asociaţiei „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, rămâne în arest pentru o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiodor Ghelici este cunoscut prin acţiunile sale excentrice. Aici este în rolul lui Grigori Kotovski

Fiodor Ghelici, liderul asociaţiei „Moldova mea”, va sta în arest 30 de zile, fiind bănuit de trafic de persoane, potrivit oamenilor legii. Decizia a fost luată astăzi de magistraţii de la Judecătoria sectorului Râşcani din Chişinău

Potrivit publika.md, Fiodor Ghelici respinge toate acuzaţiile şi spune că dosarul intentat pe numele lui este o comandă politică şi că liderul liberal-democrat, ex-premierul Vlad Filat, i-ar fi cerut ministrului de Interne, Dorin Recean, să-l reţină pe Ghelici, acuzaţii respinse catergoric de şefa serviciului de presă al PLDM, Larisa Manole.

Activistul Fiodor Ghelici fusese reţinut vineri pentru 72 de ore, iar la domiciliul său au fost efectuate percheziţii.

Într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, citat de IPN, se menţionează că vineri, 11 octombrie, ofiţerii de urmărire penală şi investigaţii speciale din cadrul Departamentului Poliţiei de Frontieră, în cooperare cu reprezentanţii Secţiei control şi investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată a Procuraturii Generale, au iniţiat un şir de acţiuni de urmărire penală în scopul destructurării unui grup criminal organizat ce are ca preocupări traficul de fiinţe umane şi traficul de copii. În acest sens, au fost desfăşurate mai multe percheziţii şi acţiuni de urmărire penală la domiciliul unor persoane care figurează în acest dosar.

Anterior, Fiodor Ghelici a declarat, într-o conferinţă de presă, că este bănuit de poliţie că ar face trafic de fiinţe umane prin intermediul organizaţiei pe care o conduce. Liderul „Moldova Mea” afirma că poliţiştii de frontieră îi reţin pe voluntarii organizaţiei şi îi interoghează, pentru a-i determina să depună declaraţii compromiţătoare împotriva sa. Ghelici i-a cerut preşedintelui ţării Nicolae Timofti să se implice.
 

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare