Licitaţie nouă pentru averea companiei Eventis Mobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania a fost suspectată de spălare de bani

La trei ani de la retragerea licenţei, fostul operator de telefonie mobilă Eventis Mobile a decis să-şi scoată, din nou, la vânzare bunurile în complex patrimonial unic, la un preţ de 110 milioane de lei.

Reprezentanţii companiei susţin că, în pofida proceselor de judecată şi tentativelor de vânzare cu bucata, averea a fost păstrată integral.

Activele Eventis au mai fost scoase în câteva rânduri la vânzare şi chiar a fost desemnat un câştigător, dar ulterior rezultatele licitaţiei au fost anulate. Preţul cerut atunci, 115 milioane de lei, era însă departe de pretenţiile creditorilor. Datele prezentate de Procuratura Generală în anul 2010 arătau că datoriile Eventis însumau circa 940 milioane de lei, majoritatea fiind faţă de furnizori externi.

Proprietarii Eventis au fost acuzaţi de spălare de bani prin intermediul companiei. Procurorii au constatat că firma nu şi-a respectat angajamentele prevăzute în contractul din 2006, semnat la obţinerea licenţei. Din cele 114 milioane de dolari care urma să le investească în proiect până în 2010, compania a alocat mai puţin de jumătate.

Acţionarul majoritar, grupul Eventis Telecom Holdings Ltd din Cipru, care ar fi fost controlat de afaceristul rus Gleb Ogneanikov, a respins drept nefondate acuzaţiile Procuraturii Generale.

Operatorul a rămas fără licenţă în februarie 2010 pentru că nu şi-a extins reţeaua de telefonie mobilă pe întreg teritoriul ţării, o condiţie obligatorie a licenţei.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate