Liberalii îl acuză pe Igor Dodon de plagiat în teza de doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ziarulnational.md

Deputatul Partidului Liberal Alina Zotea a solicitat miercuri, 2 noiembrie, de la Ministerul Educaţiei, să verifice dacă socialistul Igor Dodon a plagiat în teza de doctorat. Zotea face referire la anumite materiale jurnalistice care ar fi investigat acest caz.

„În urma investigaţiilor mass-media, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, actual deputat şi candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, este acuzat de plagiat în teza de doctorat susţinută la Academia de Studii Economice din Moldova, Catedra bănci şi burse de valori. Acesta ar fi copiat mai multe pasaje şi fragmente din cel puţin două lucrări: „Bursa”, de Ioan Popa (1993) şi „Tranzacţii bursiere”, de Mihaela Gradu (1997), ambii autori români”, se arată în textul solicitării expediat de Zotea către Ministerul Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online