La Grădina Zoologică din Chişinău vor fi aduşi cinci lei din Slovacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul anului viitor, la Grădina Zoologică din Chişinău, vor fi aduşi cinci lei din Slovacia. Contactat de IPN, directorul instituţiei, Alexei Hanţaţuc, a spus că în acest an la Zoo au pierit trei lei, două femele şi un mascul.

Cea mai bătrână leoaică avea 24 de ani şi se afla la Chişinău de 22 de ani. Cealaltă e la Zoo de 20 de ani, iar masculul de 18 ani. Alexei Hanţaţuc spune că animalele au murit de bătrâneţe.

Cei cinci lei din Slovacia vor fi oferiţi gratuit Grădini Zoologice din Chişinău.

În sălbăticie, leii rar ajung să trăiască 8-10 ani, dar în captivitate pot ajunge şi la 35 de ani.

Cât despre urşii de la Zoo, femela are deja 34 de ani, iar masculul aproape 30. Pentru anul acesta a fost planificată achiziţionarea mai multor pui de urs din Kamchatka, însă pandemia a dat planurile peste cap.

Grădina Zoologică este deschisă de marţi până duminică, de la ora 08.00 până la 20.00. Costul biletelor este de 30 de lei pentru adulţi, 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, iar pentru copiii de până la 7 ani intrarea este gratuită.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu