La Chişinău a fost lansat Congresul Profesorilor. Acesta are rolul de a promova valorile naţionale româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

La Chişinău a fost lansat marţi, 21 februarie, Congresul Profesorilor. Este o platformă formată din profesori, elevi şi studenţi uniţi în jurul unui obiectiv: promovarea valorilor naţionale româneşti. Totodată, Congresul are scopul de a forma o punte între pedagogi şi discipoli şi de a se implica în reformarea sistemului educaţional.

Într-o conferinţă de presă la IPN, preşedintele Congresului Profesorilor, Boris Volosatîi, a declarat că pe 18 februarie a avut loc un forum, la care au participat elevi, studenţi şi profesori din diferite instituţii – de la grădiniţe până la universităţi. Participanţii au decis să se consolideze într-o formaţiune non-politică, care să vină cu un mesaj patriotic foarte clar. 

Congresul Profesorilor îşi propune să devină o platformă vizibilă, auzită în societate şi la nivelul autorităţilor din domeniul educaţiei. Membrii Congresului nu se mobilizează împotriva cuiva, dar pentru ceva – pentru promovarea valorilor naţionale.

Boris Volosatîi a menţionat că membrii Congresului îşi propun să transmită un mesaj patriotic, care ar însemna conştientizarea cine suntem ca popor. Profesorii sunt îndemnaţi să îi ajute pe elevi în desfăşurarea activităţilor cu semnificaţie patriotică şi să ofere tot suportul moral şi logistic pentru ca valorile naţionale româneşti să fie promovate cu succes. De asemenea, Congresul va pune în discuţie reformarea sistemului educaţional şi va veni cu propuneri către Ministerul Educaţiei, în scopul eficientizării acestui proces.

Vicepreşedintele Congresului, Vlad Bileţchi, a declarat că această structură îşi propune să întrunească profesori din toate dimensiunile învăţământului şi să pună bazele promovării patriotismului, a valorilor naţionale şi a dragostei de ţară. Printre primele acţiuni planificate se numără marcarea, pe 24 februarie, a sărbătorii Dragobete, pe 1 martie – a Mărţişorului, iar pe 2 martie –  a Zilei Comemorării eroilor căzuţi în Războiul la Nistru.

Congresul Profesorilor urmează să fie înregistrat sub formă de asociaţie obştească. În prezent sunt peste o sută de membri şi, potrivit grupului de iniţiativă, uşile pentru a adera la această structură sunt deschise. Congresul se va întruni o dată pe lună, următoare şedinţă fiind programată pentru sfârşitul lunii martie.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”