Isteriza-m-aş...

Citesc o întrebare forumistă adresată unuia dintre editorialiştii care - pe bună dreptate - îşi regăsesc în ultima vreme inspiraţia amară în limbajul „dispreţului responsabil" faţă de „clovnii" de la guvernare şi din opoziţie. „...Aveti foarte multă dreptate. Problema este cum de nu vă înspăimântă faptul că aveţi atât de multă dreptate?...".

„Nu isterizaţi populaţia!", apelează, în acelaşi timp, un alt forumist la toţi cei care încearcă un fel de recensământ lexical, al celor mai urâte cuvinte cu care poate fi caracterizat politicianismul de ultimă oră de la Chişinău.

S-ar putea, pe de altă parte, reproduce şi replici dinafara spaţiului virtual sau gazetăresc, de pe toloace sau de la forumurile improvizate ale cumătrilor de prin curţi sau de pe la baruri, dar lexicul ar face să roşească până şi obrazul de tureatcă. Indiferent dacă justificat sau ba.

Sigur că, în cea mai mare parte, ce se scrie acum sau ce se spune la nivel aproape folcloric despre prestaţia puterii mai degrabă înspăimântă sau chiar poate duce la isterizarea unora mai slabi de înger.

Şi este explicabil: distanţa dintre aşteptările celei mai mari părţi a electoratului faţă de guvernare şi ce oferă aceasta societăţii rămâne aceeaşi, dacă nu cumva chiar creşte. Şi, cel mai grav, fără explicaţii credibile suficiente. Sau cu - în loc de explicaţii - şicane între purtătorii de valori şi principii.

Ori cu inocularea, cu bună ştiinţă sau fără, în mintea cetăţeanului a gândului că angajamentele bune sunt doar de mascaradă, de suprafaţă... Şi că dincolo de ele e viaţa reală, unde e ca întotdeauna şi unde doar naivii şi proştii mai cred într-o guvernare fermă în onestitatea ei sau, mă rog, onestă în fermitate... Şi că... e mai bună căpuşa-tâlhar a coaliţiei decât a opoziţiei de acum...

Cum să fii electorat optimist şi galant la vorbe, dacă politicienii (de la guvernare, dar şi din opoziţie) nu se regăsesc în schimbări palpabile spre bine, ci rămân percepuţi ca indivizi cu retorica şi moaca-n plazme (sau, în funcţie de regiune, în ecrane încă alb-negru), iar cu inima şi capul în „năravuri politicianiste"?

Aşa că, acum, e aproape absurd să-ţi imaginezi că cetăţeanul revoltat şi editorialistul vigilent ar fi inspiraţi să lăcrimeze în faţa a atâta creativitate, responsabilitate, spirit de sacrificiu, fermitate, perseverenţă etc. manifestată de politicienii care guvernează sau supraveghează, din opoziţie, actul guvernării.

Ar putea fi altfel? Posibil, în cazul în care coaliţia şi-ar transforma politica într-o artă de a face posibil ceea ce este necesar societăţii, cum spunea un clasic.
În general, despre diplomaţi se spune că sunt nişte oameni cinstiţi şi de treabă trimişi în afara ţării să mintă despre ce se întâmplă acasă.

Nu cred că este cazul Republicii Moldova, dar ar putea fi, dacă performanţele diplomatice ale ei nu vor fi urmate cât mai grabnic şi de cele de politică internă. Şi atunci, nu numai că altul decât dl Biden va declara, sub flamura trecutului: „I'll be back!", ci chiar va reveni.