Ion Chicu: Implementarea Acordului de Asociere cu UE constituie o prioritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul se angajează să acţioneze în conformitate cu Planul de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere. Totodată, relaţiile cu Uniunea Europeană şi implementarea Acordului de Asociere rămân o prioritate majoră pentru Guvern. Declaraţiile în acest sens au făcute de către premierul Ion Chicu la întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorii acreditaţi în Republica Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se menţionează că Ion Chicu a asigurat că executivul va fi plenar angajat în realizarea reformelor în conformitate cu Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. „Acţiunile noastre de promovare a reformelor se vor desfăşura în cadrul legislativ, consultând opinia organizaţiilor precum Comisia de la Veneţia, OSCE, UE”, a notat premierul.

Şeful cabinetului de miniştri a menţionat că Guvernul va asigura o comunicare echilibrată cu toţi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova şi se va concentra pe dezvoltarea ţării. „Ne dorim continuitatea unui dialog politic, economic, cultural şi umanitar pro-activ al Republicii Moldova în capacitatea sa de subiect al relaţiilor şi dreptului internaţional cu toate statele comunităţii internaţionale, în prim plan cu partenerii strategici şi tradiţionali ai ţării noastre”, a spus Ion Chicu.

În comunicat se mai spune că reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău au apreciat hotărârea şi determinarea cu care noul executiv s-a angajat să pună în aplicare programul stabilit şi au declarat ca vor continua să sprijine schimbările întru beneficiul cetăţenilor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie