Investigaţie RISE: Mihai Ghimpu intenţionează să ridice o clădire de birouri în centrul Chişinăului în locul unui monument istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Investigaţia jurnaliştilor de la RISE Modlova face referire la compania Eurosim SRL fondată de liderul PL, Mihai Ghimpu, care ar intenţiona să construiască pe strada Bucureşti 87, unde anterior se afla sediul liberalilor, o clădire cu cinci etaje pentru oficii şi spaţii comerciale.

Clădirea în locul căreia ar urma să fie ridicată una nouă este un monument istoric.

În decembrie 2014, ca urmare a recomandărilor elaborate de Chişinăuproiect, Consiliul Municipal Chiţinău a aprobat un nou Registru al monumentelor istorice de categorie locală. De data asta, fostul sediu PL este exclus oficial din Registrul monumentelor, făcând posibilă în aşa fel demolarea monumentului istoric.

Eurosim nu se opreşte însă la cele cinci etaje prevăzute în proiect. Vrea ca rezalitul (porţiunea de zid ieşită din linia faţadei) şi scările viitorului său bloc de birouri să fie amenajate pe trotuar, adică pe spaţiul public.

Pe 28 iulie 2016, membrii Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice i-au cerut proiectantului Grigore Burciu şi beneficiarului Eurosim SRL să reducă înălţimea clădirii până la trei etaje (plus subsol şi parter), să retragă rezalitul în corpul clădirii şi să prevadă amenajarea scărilor pe terenul proprietate privată, şi nu în spaţiul public. În plus, Consiliul a obligat compania să prezinte un proiect al soluţiilor de protecţie a clădirilor adiacente, cu statut de monument. Citiţi continuarea investigaţiei pe rise.md

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort