Interviu cu etnologul Varvara Buzilă: „Mărţişorul este un fir al timpului“

Simbol al primăverii şi al renaşterii, mărţişorul ar putea fi luat în curând sub protecţia UNESCO. Pentru a afla când s-a născut tradiţia, cum s-a schimbat în timp şi cum trebuie purtat mărţişorul, am stat de vorbă cu preşedinta Comisiei naţionale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, dr. conf. univ. Varvara Buzilă.

„Adevărul“: Ministerul Culturii, împreună cu autorităţile din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia, lucrează la un proiect multinaţional pentru includerea mărţişorului în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Ce presupune această procedură?

Varvara Buzilă: Pentru ca o tradiţie să intre în lista reprezentativă a UNESCO, societatea trebuie să demonstreze că ţine mult la această practică şi că ea încă dăinuie. Este vorba de o fişă de candidat cu poziţii care descriu elementul înaintat. În cazul în care doar o ţară depune dosarul, se indică denumirea elementului în limba acelui popor. Cazul nostru este, însă, diferit. Noi îi spunem simbolului „mărţişor“, iar bulgarii şi macedonenii – „marteniţa“. Pentru a evita confuziile, am stabilit un termen comun pentru dosar: „Practici culturale asociate zilei de întâi martie“. Poziţia a doua pune în valoare denumirile locale. Pe lângă „mărţişor“, avem şi „mărţiguş“, în zona de sud, şi „mart“, ca denumire veche, ieşită din uz, pe care o foloseau oamenii neşcolarizaţi. Mai trebuie să arătăm cât de larg e arealul tradiţiei şi cum este sărbătorită această zi în toată ţara.

Cum aflaţi unde s-a conservat cel mai bine tradiţia?

Autorităţile din fiecare sat sau raion unde se mai practică obiceiul trebuie să semneze şi să ne expedieze un acord pentru înscrierea tradiţiei în lista UNESCO, în română şi în engleză, precum şi o descriere succintă a tradiţiilor păstrate în localitatea respectivă. Deja au început să vină scrisori din sate, dar nu toţi ştiu că pot să ne trimită scrisori. De aceea mergem prin ţară ca să-i întrebăm pe oameni cum sărbătoresc ziua de înâi martie. Cel mai harnic a fost raionul Anenii Noi, unde, în martie anul trecut, pentru dosarul UNESCO, a fost filmat un spot video în care arătăm cum copiii moştenesc de la bătrâni portul şi confecţionarea mărţişorului. Dacă obiceiul colindatului în ceată bărbătească s-a păstrat mai mult la ţară, mărţişorul este cinstit în mod egal în sate şi în oraşe. De aceea vom încerca să captăm şi cultura orăşenească a portului mărţişorului.

Firul alb-roşu este purtat peste tot în spaţiul românesc şi în Balcani, dar când a fost atestată pentru prima dată această tradiţie?

Obiceiul propriu-zis este unul foarte vechi, vârsta lui estimându-se la 2.000 de ani. Atunci, ziua în care se sărbătorea Anul Nou s-a schimbat de pe întâi martie pe întâi ianuarie. Anumite practici au migrat odată cu această modificare, iar altele au rămas ca o dovadă a vechiului an agrar, mărţişorul fiind una dintre ele. Cea mai simplă explicaţie pe care o dau şi copiii la şcoală e că mărţişorul vesteşte începutul primăverii, venirea unui nou an. A fost consemnat în scris abia în secolul XIX de către boierul Iordache Golescu, exact aşa cum îl cunoaştem şi noi. Scrierea relata că firicelul răsucit se purta legat la mână sau la gât, de la întâi martie şi până la primul copac înflorit. Odată menţionată, tradiţia mărţişorului ar fi trebuit să devină obiect de studiu. Ciudat, dar, deocamdată, avem un singur studiu despre mărţişor, apărut la Iaşi în anul 2010. De aceea, în paralel cu lucrul asupra dosarului UNESCO, facem cercetări pentru a identifica subtilităţile obiceiului.

FOTO: În fiecare an, la Muzeul Naţional de Etnografie au loc expoziţii a mărţişoarelor şi ateliere de confecţionare a podoabelor alb-roşii

Cum se purta mărţişorul în diferite zone şi perioade de timp în spaţiul românesc?

Bătrânii ne povestesc că, până la cel de-al Doilea Război Mondial, mărţişorul era purtat la gât şi la mâini, iar în vremurile mai vechi –  şi la gleznă. Se obişnuia să fie legat în prima zi a primăverii şi să fie purtat până la 31 martie. Mama mea, născută în 1922, îmi povestea că mărţişoarele erau purtate şi în anii cumpliţi. Chiar dacă oamenii nu aveau iţe de ambele culori, se străduiau neapărat să poarte măcar una, cel mai des roşie, la încheietură. Înainte, exista doar un găitan cu noduri la capete. Acele firicele de lână desfăcute de la nod în jos într-un mănunchi au devenit ciucurii mărţişoarelor de astăzi. Obiceiul de a purta mărţişorul în piept este recent, pentru a-l scoate în evidenţă. De asemenea, s-a schimbat şi forma mărţişorului, i s-au adăugat treptat nişte pandantive sau monede. Esenţială a rămas împletirea celor două fire de lână.

Regimul comunist a afectat cumva obiceiul?

Din fericire, mărţişorul n-a avut de suferit în comunism, poate, pentru că sovieticii nu i-au putut găsi un subtext religios. Dimpotrivă, au încercat să se înscrie în vechea tradiţie prin instituirea festivalului „Mărţişor“, care are deja 42 de ani. Logic ar fi ca acest eveniment să amplifice tradiţia, dar nu se întâmplă aşa. Abia anul trecut, la deschiderea festivalului, toţi participanţii au primit simbolul alb-roşu.

De ce mărţişorul e împletit anume în aceste culori? Ce semnifică ele?

Simbolul mărţişorului a însemnat întotdeauna un dialog dintre iarnă şi vară. Evident, iarna era reprezentată prin alb, iar soarele – prin roşu. În acelaşi timp, sângele uman are globule de două culori, vă daţi deja seama care. Cu toate acestea, a existat cândva şi mărţişorul alb-negru. În antichitate, roşu era o culoare regală, a elitelor, iar oamenii simpli nu prea aveau acces la această culoare. O justificare a acestui model de mărţişor pot fi nenumărate legende, printre care cea a babei Dochia cu oile ei negre care, ajunse la munte, au fost ninse.

Cum trebuie să fie confecţionat şi dăruit un mărţişor?

Spre deosebire de ţările balcanice, la noi toată lumea poate să facă mărţişoare şi, cel mai important, să le dăruiască. Nu există reguli stricte de a face cadou un mărţişor, o facem din suflet. Dăruim ca să împărţim bucuria noastră cu cei apropiaţi şi să le spunem prin acest gest că iarna a luat sfârşit şi e timpul pentru schimbări, pentru o renaştere. Pentru poporul nostru, simbolul primăverii este mai apropiat parcă decât pentru celelalte ţări în care dăinuie această practică. Atunci când văd un om care primăvara poartă mărţişor, îl consider imediat frate. E atât de neobişnuit să vezi cum ne uneşte acest găitan de lână, pentru că e doar o aţă până la urmă. Este un fir al timpului de care toţi ne ţinem în mod imaginar, asta trebuie să înţelegem. Avem un trecut, un prezent şi un viitor, toate unite prin acest firicel.

FOTO: Conform unei tradiţii, mărţişoarele sunt legate de pomi la început de aprilie/ Muzeul de Etnografie

Tot mai des această funie este înlocuită cu diverse chinezării de după care abia de se vede elementul alb-roşu. Nu consideraţi această evoluţie o profanare a vechiului simbol?

Mărţişorul are o rezonanţă internaţională enormă, ajungând şi în China. Producătorii se implică acolo unde simt că vor avea vânzări bune. Nu este vina străinilor că ne propun mărţişoare kitschoase, ci este scăparea noastră. Noi nu suntem suficient de activi pentru a propune modele variate şi frumoase, pentru ca oamenii să le aleagă pe cele autentice. Anul trecut, cineva ataşase mărţişorul la o panglică a Sfântului Gheorghe. E scandalos, dar trăim într-o vreme în care se manipulează cu simbolurile. Aici deja nu mai este vorba de interes economic, ci de un sabotaj. Dacă unii folosesc mărţişorul în scopurile lor, aceasta înseamnă, pe lângă partea neplăcută, şi faptul că simbolul nostru este recunoscut şi are o mare putere.

Obiceiuri româneşti la UNESCO

Anul trecut, Republica Moldova şi România au inclus împreună în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii colindatul de ceată bărbătească. A fost o premieră pentru ţara noastră. Anterior, România a mai înscris la UNESCO ritualul căluşilor (2005), doina (2009) şi tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu (2012). Compusă în 2008 din 90 de capodopere, lista reprezentativă a fost completată de atunci cu 192 de ritualuri, obiceiuri şi meşteşuguri din lumea întreagă, cum ar fi caligrafia mongolă, cafeaua turcească, cântecul portughez fado sau teatrul de umbre chinezesc.