Inna Şupac: Dacă ideea supusă referendumului din 24 februarie va ajunge să fie implementată, va fortifica regimul autoritar din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă cele două întrebări supuse referendumului sin 24 februarie 2019 vor fi susţinute de către alegători şi dacă vor ajunge să fie aplicate în practică, atunci vor contribui la fortificarea regimului autoritar în Republica Moldova. Declaraţia aparţine deputatei comuniste Inna Şupac, preşedinta fracţiunii PCRM în Parlament, transmite IPN.

În opinia parlamentarei, la prima vedere, întrebările supuse referendumului par să fie pe placul cetăţenilor, dar că oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt clare condiţiile în care numărul deputaţilor s-ar putea reduce, şi, mai ales, în baza căror condiţii va fi retras mandatul unui parlamentar. „Primii pe lista excluderii vom fi noi, deputaţii fracţiunii comuniştilor, care am refuzat să trecem în Partidul Democrat. Şi ni se va spune: „Nu vreţi, nu avem nevoie de voi”. În al doilea rând, dar cine sunt cei care vor judeca? Cine va decide dacă activitatea deputatului corespunde sau nu corespunde?”, se întreabă Inna Şupac.

De asemenea, deputata susţine că participarea la referendum este un drept, dar nu o obligaţie a alegătorului. De aceea, PCRM îndeamnă cetăţenii ignore cele două buletine de vot care se referă la scrutinul refendar. „Noi îndemnăm oamenii să nu ia cele două buletine privind referendumul. În plus, să-i solicite membrului biroului electoral ca acesta să scrie în locul semnăturii o linie sau cuvântul „refuz” pentru ca să nu apară până în seară dorinţa de a pune semnătură în locul alegătorului”, a explicat parlamentara.

Comunista consideră că democraţii au contat pe referendum pentru a obţine mai multe voturi pe listele alegerilor parlamentare, contând pe faptul că oamenilor le va place ideea referendumului şi vor vota pentru candidaţii PDM.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă