Infirmierii bărbaţi, specie rară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele duc lipsă de asistenți medicali

Spitalele din Moldova se confruntă cu o criză de asistenţi medicali de gen masculin.

Cel mai acut lipsa infirmierilor se simte la Spitalul de Urgenţă, la cel de Traumatologie şi Ortopedie şi la Spitalul Republican de Psihiatrie din Chişinău. În cele şapte secţii de la Psihiatrie, activează 20 de asistenţi medicali, care au grijă, zilnic, de circa 500 de pacienţi. Potrivit regulamentului intern, angajaţii trebuie să fie de acelaşi sex ca şi pacienţii pe care-i îngrijesc. Situaţia însă e alta, din lipsa doritorilor de a lucra aici, locurile vacante sunt ocupate de femei.


„Avem nevoie de infirmieri bărbaţi în secţiile în care sunt internaţi bărbaţi. Aici e necesară forţa fizică, pentru ca, atunci când pacientul are o criză nervoasă, să poată fi imobilizat. Este anevoios şi atunci când bolnavii au nevoie de îngrijire personală. De multe ori, le este ruşine să se dezbrace în faţa unei femei", explică Mircea Cucu, director adjunct al spitalului.

Zece specialişti pe an

Colegiul de Medicină din Bălţi pregăteşte anual circa 120 de asistenţi medicali, dintre care doar zece sunt bărbaţi. Directorul colegiului susţine că tinerii nu aleg această meserie deoarece nu este prestigioasă. „Vin foarte puţini băieţi, iar după studii numai câţiva dintre ei se angajează conform specialităţii. Oamenii consideră această profesie potrivită mai degrabă pentru femei, iar băieţii, la rândul lor, se ruşinează", precizează Ion Grosu.

Problema are însă un caracter general. Potrivit ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, Moldova duce lipsă de circa 1.000 medici şi de 800 de cadre sanitare. Şi asta din cauza lefurilor foarte mici. „Sperăm ca majorarea salariilor să fie un stimul pentru ca aceştia să rămână în ţară", ne-a declarat oficialul.

Fug peste hotare

Ludmila are 47 de ani, dintre care 18 lucrează la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Pentru că avea nevoie de bani, acum câţiva ani ea a plecat în Italia. Acolo a îngrijit de bătrâni, însă dorul de familie a făcut-o să revină acasă. „E greu, dar ce să facem, trebuie să câştigăm cumva o bucată de pâine", oftează infirmiera.

Din 2001, Natalia (39 de ani) este asistentă medicală la Spitalul Oncologic din Capitală. În fiecare zi, are grijă de zeci de pacienţi în stare foarte gravă. „Îmi place meseria, doar că salariul e prea mic. Dacă soţul n-ar lucra la o firmă privată, nu ştiu cum ne-am descurca", mărturiseşte femeia.

Salarii mai mari cu 10%

Din 1 iulie, retribuţiile personalului medical au fost majorate cu 10%. Astfel, salariul pentru prima categorie de calificare a crescut de la 750 de lei până la 825 de lei. Până acum, asistentele primeau în jur de 2.500 de lei, doctorii - 4.500, directorii- circa 9.000 de lei.