Igor Dodon: Moldova nu poate deveni membru al Uniunii Euroasiatice pentru că are acord de asociere cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a explicat miercuri, 16 mai, într-o conferinţă de presă, care sunt avantajele obţinerii statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE), precizând că Moldova nu poate deveni membru al acestei organizaţii, pentru că Chişinăul are un acord de asociere cu UE, iar cele două documente sunt în contradicţie. În schimb, preşedintele susţine că statutul de observator în UEE nu contravine celui de asociere cu UE.

Şeful statului i-a felicitat pe moldoveni că Moldova a obţinut pe 14 mai, la Soci, statutul de observator în UEE, subliniind că Moldova e prima ţară care a primit acest statut şi precizând că „doritori sunt mulţi”.

Potrivit lui, acest statut va contribui la obtinerea rezultatelor benefice în trei direcţii.

Una dintre ele fiind extinderea pieţei de desfaceri. Dodon a afirmat că exporturile au scazut în 2016, iar  abia în 2017 am avut o dinamică pozitivă, după ce el ar fi avut un dialog cu liderii din UEE.

Preşedintele a subliniat că potenţialul UEE este enorm şi că UEE importă anual produse de zeci de miliarde de dolari, pe care Moldova le-ar putea produce.

Şeful statului consideră că un alt avantaj oferit de statutul de obserbator în UEE constă în faptul că „am putea să discutăm referitor la politica migraţională faţă de cetăţenii noştri care muncesc în UEE.

„Acei care sunt membri, muncesc fără patentă, le sunt recunoscute drepturile”, a notat Dodon.

Şi al treilea avantaj, în opinia lui, constă în şansele ca tarifele la gazele naturale să fie mai mici pentru R. Moldova: „Am începutut discuţiile cu Alexei Miller de la Gazprom pentru reducerea preţurilor la gaz”.

Dodon a declarat că atât la Moscova, cât şi la Bruxelles, el pledează „pentru un echilibru în relaţiile noastre externe atât politice, cât şi economice”.

„Dacă agenţilor economici le este convinabil să exporte în Rusia şi Kazahstan, eu voi pleca în Rusia şi Kazahstan”, a accentuat şeful statului.

În ceea ce ţine criticile ce i-au fost aduse de către exponenţii guvernării, precum că preşedintele nu ar avea competenţe să semneze astfel de memorandumuri cu UEE, Dodon a spus că, în conformitate cu articolul 86 din Constituţie, preşedintele este împuternicit să poarte negocieri şi să negocieze tratate internaţionale în numele R. Moldova.

Igor Dodon a dat asigurări că acest statut „nu pune în pericol alte acorduri şi acesta este un avantaj care dă posibilitatea R. Moldova să fie un pod între UE şi UEE”.

„Democraţii să nu creadă că reprezintă cetăţenii. Eu le-aş recomanda să privească rezultatele alegerilor din 2014 (...) legimitatea lor este mai joasa decât cea a preşedintelui”, a menţionat Dodon.

Tot în acest context, el a spus că „democratii şi Guvernul mai au jumătate de an până la alegeri, pe urma ei vor fi observatori”, adîugând că R.Moldova „va beneficia de acest statut în interesele cetăţenilor”.

„Nimeni nu are ca scop să schimbe ceva în politica externă a R. Moldova. Nu un partid, nu un şef de stat trebuie să hotărască vectorul extern, dacă va fi necesar să hotărâm, vom petrece un referendum”, a comunicat preşedintele.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat