Igor Dodon, despre protestele organizate de Maia Sandu: „Încearcă să destabilizeze situaţia din ţară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, îi cere Maiei Sandu să preia mandatul de preşedinte şi să înceteze protestele stradale. Igor Dodon a menţionat că este dispus să facă un transfer paşnic al puterii şi s-a arătat nedumerit de ce preşedintele ales organizează proteste. El susţine că nu vede motive pentru proteste, iar ţara nu are nevoie de destabilizare.

„Cei care au învins în alegeri încearcă să destabilizeze situaţia din ţară”, a declarat Igor Dodon vineri, 4 decembrie, în emisiunea sa de pe Facebook.

Dodon spune că dânsul nu a organizat proteste, deşi ar avea temei, pentru că vrea „linişte în societate”. 

Preşedintele în exerciţiu le cere oamenilor să nu să se lase manipulaţi. Totodată, el o acuză pe Maia Sandu că prin organizarea protestelor va contribui la infectarea cetăţenilor cu COVID-19.

Potrivit lui, Maia Sandu se teme să-şi asume responsabilitatea de a guverna, pentru că ar fi mai uşor „pe baricade” şi în opoziţie.

Dodon i-a numit „barbari” pe deputaţii din PAS şi Platforma DA care au blocat tribuna Parlamentului şi s-au îmbrâncit cu deputaţii socialişti.

Sute de oameni s-au adunat în faţa Parlamentului de la Chişinău joi, 3 decembrie, la solicitarea preşedintelui ales, Maia Sandu. Manifestanţii au protestat faţă de iniţiativa deputaţilor lui Igor Dodon prin care se doreşte reducerea atribuţiilor noului preşedinte. Mai exact, socialiştii vor să transfere Serviciul de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului.

Precizăm că Maia Sandu a anunţat proteste de amploare pentru ziua de duminică, 6 decembrie, în care va cere demisia Guvernului şi a Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova