Igor Dodon a transmis puterea noului preşedinte al R. Moldova, Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Preşedinţie a avut loc ceremonialul militar-protocolar de transmitere a puterii de către preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, al cărui mandat a expirat, preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Igor Dodon a întâmpinat-o pe Maia Sandu cu flori, în holul instituţiei prezidenţiale, şi i-a urat succese în noua sa calitate, transmite IPN.

În conformitate cu prevederile Legii cu privire la simbolurile publice, fostului preşedinte de ţară i-a fost transmisă copia stindardului preşedintelui Republicii Moldova, în timp ce originalul rămâne la preşedintele în funcţie.

„Copia stindardului preşedintelui Republicii Moldova, ca simbol al autorităţii preşedintelui în calitatea sa de şef al statului, de garant al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, de comandant suprem al forţelor alarmate al Republicii Moldova şi plăcuţa personalizată a acestuia, i se înmânează Excelenţei Sale, domnului Igor Dodon, preşedintele al Republicii Moldova, comandant suprem al Forţelor Armate în perioada anilor 2016-2020”, a menţionat moderatorul ceremoniei.

După eveniment, Igor Dodon, cum a anunţat mai devreme, avea planificată o vizită  în Federaţia Rusă, alături de primarul general al capitalei, Ion Ceban, şi vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Batrîncea.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort