Igor Corman a devenit editorialist. Legislativul a reluat editarea revistei „Parlament INFO”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislativul de la Chişinău a reluat editarea buletinului său informativ „Parlament INFO”. Primul număr a apărut astăzi, după o pauză de opt ani.

Potrivit unui comunicat remis presei, Parlamentul a reluat editarea propriei reviste în limbile română, rusă şi engleză. Numărul de astăzi, care poate fi accesat pe pagina web a Parlamentului poartă genericul „Integrarea europeană - prioritate naţională”.

Revista cuprinde temele majore care au fost abordate de Parlament în acest an. Pe lângă retrospectiva activităţii parlamentarilor, ea reflectă şi noutăţile legislative, dar şi poziţiile deputaţilor şi ale fracţiunilor parlamentare pe marginea subiectelor discutate. Numărul mai conţine şi un interviu oferit de către Preşedinta APCE, Anne Brasseur, în care spune că „Moldova este o prioritate pentru noi”, precum şi un editorial semnat de Preşedintele Parlamentului, Igor Corman.

Buletinul informativ va fi editat de două ori pe an şi este destinat organizaţiilor societăţii civile, autorităţilor publice central şi locale, dar şi reprezentanţilor instituţiilor internaţionale şi corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova. De asemenea, de revistă vor dispune şi forurile internaţionale şi ale parlamentelor din statele cu care ţara noastră are stabilite relaţii de cooperare.

Revista a fost elaborată de mai mulţi funcţionari ai Parlamentului, cu sprijinul proiectului „Îmbunătăţirea democraţiei în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Guvernul Suediei, cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă