Igor Boţan: Retragerea trupelor militare din stânga Nistrului este un demers politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analistul politic Igor Boţan consideră că solicitarea de retragere a trupelor ruseşti din regiunea transnistreană este un demers politic într-un context regional în care Georgia, Ucraina şi Republica Moldova vor să aibă o poziţie comună pe motiv că Rusia face aceleaşi jocuri pe teritoriile acestor ţări. Astfel, cele trei state caută suport în ochii UE şi a comunităţii internaţionale, iar Rusia se opune.

Internaţionalizarea conflictului transnistrean s-ar putea să fie o greşeală, cum afirmă unii politicieni de la Chişinău, dar Transnistria, care anterior nu voia să poarte discuţii în formatul 5+2, acum insistă pe aceasta, inclusiv Rusia, a subliniat Igor Boţan în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Cererea de retragere a trupelor ruse de pe teritoriu Republicii Moldova: legalitate, avantaje, riscuri şi pericole”, organizate de Agenţia de presă IPN.

Expertul politic afirmă că declaraţia Parlamentului privind retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului este un document politic de manifestare a unei voinţe a majorităţii parlamentare. În opinia sa, această declaraţie vine într-un context nou şi inedit, generat de către hotărârea Curţii Constituţionale din 2 mai prin care se menţionează că staţionarea trupelor ruseşti în Transnistria este ilegală şi neconstituţională şi că teritoriul transnistrean este ocupat de către Federaţia Rusă. 

Decizia Curţii Constituţionale reprezintă, potrivit expertului, elementul nou, întrucât asemenea declaraţii răsună practic în fiecare an în cadrul întrunirilor ministeriale ale OSCE care au loc de obicei în prima săptămână a lunii decembrie în capitalele ţărilor care deţin preşedinţia acestei structuri. Mai mult decât atât, din când în când, acest mesaj se regăseşte şi în luările de poziţie a demnitarilor de rang înalt din Republica Moldova de la tribuna Adunării Generale a ONU.

Igor Boţan a precizat că după ce pe 21 iulie 1992 au fost oprite ostilităţile şi a fost semnat un document, între Victor Cernomîrdin şi Andrei Sangheli (primii miniştri ai Rusiei şi Republicii Moldova), unde este scris foarte clar că retragerea armatei ruse trebuie sincronizată cu elaborarea şi acceptarea de către transnistreni a unui statut special în cadrul Moldovei. Conflictul este îngheţat şi este bazat pe faptul că există misiunea de pacificare şi trupele militare ruse care păzesc cele 20 de mii de tone de muniţie militară.

„Ştim poziţia Rusiei, care consideră că şi-a îndeplinit obligaţiunile de la Summitul OSCE din 1999, iar retragerea muniţiilor nu se poate face fiind periculoase la transportare. Până în 2004 a lucrat o instalaţie care a dezamorsat muniţiile, dar odată cu îngheţarea politică, ce a început în 2005, odată cu adoptarea Legii privind statutul special al raioanelor din stânga Nistrului, care este o ofertă respinsă de transnistreni, formatul de negocieri ”5+ 2” a fost transformat într-o carapace internaţională care veghează ca acest statut îngheţat să rămână aşa până se limpezesc lucrurile”, a menţionat expertul permanent al proiectului.

Igor Boţan a adăugat că demersul de retragere a muniţiilor ruseşti este unul pur politic, iar cererea adresată la ONU trebuia suplimentată cu o strategie şi plan de acţiuni cu toate acţiunile ce urmează a fi întreprinse. „Să presupunem că această cerere ajunge la ONU şi apar întrebări la raportor: în cazul dacă sunt retrase forţele militare, ce se întâmplă cu muniţiile periculoase mai departe? La această întrebare răspuns nu există. Deşi guvernanţii de opt ani spun că soluţionarea conflictului este o prioritate, ştim că în 2010 s-a încercat elaborarea unui plan comun de rezolvare a acestei probleme, însă dacă nu există o strategie, nu există nici plan de acţiuni”, a adăugat expertul subliniind că declaraţia Parlamentului trebuie să fie urmată de acţiuni concrete ca părţile implicate în formatul de negocieri ”5+2” să ştie ce fac mai departe.

„Cei implicaţi în conflict trebuie să vadă un plan de acţiuni cu ce se va întâmpla după ce Rusia se retrage din regiune ca să nu existe răbufniri necontrolate. Însă un asemenea plan nu există, de aceea, declaraţia de retragere a trupelor ruseşti nu este decât un demers politic, destul de inteligent, pentru că este vorba de un efort comun al Georgiei, Ucrainei şi Moldovei”, a menţionat el. Potrivit lui Igor Boţan, a scopul declaraţiei adoptate de Parlament este polarizarea opiniei publice din Moldova, când PDM are pretenţia de a duce Moldova în spaţiul european, iar cei cu viziuni euro-asiatice combat acest lucru şi acesta este este un mediu perfect pentru polarizare.

Dezbaterile publice „Cererea de retragere a trupelor ruse de pe teritoriu Republicii Moldova: legalitate, avantaje, riscuri şi pericole”, constituie ediţia a 76-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie