Guvernul a aprobat proiectul de lege privind parteneriatul public privat în hemodializă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi centre de hemodializă vor fi construite FOTO Adevărul

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege cu privire la parteneriatul public privat în hemodializă. Documentul prevede crearea de noi centre de hemodializă.

„Vom organiza o licitaţie şi timp de 60 de zile vor recepţiona ofertele, iar apoi, din acestea, va fi selectat câştigătorul“, a declarat Andrei Usatâi, ministrul Sănătăţii, după şedinţa de astăzi a Guvernului.

Oficialul a menţionat că ulterior se va semna un contract pentru 12 ani, iar dacă nu vor exista obiecţii, acesta va fi prelungit pentru alţi 12. „La licitaţie pot să participle atât persoane juridice, cât şi fizice sau o asociaţie a acestora. Câştigătorul va construi şi dota  cinci centre noi de hemodializă la Drochia, Soroca, Ungheni, Edineţ şi Căuşeni“, a adăugat ministrul.

La ora actuală, pe teritoriul Republicii Moldova activează doar şapte centre, patru sunt la Chişinău şi câte unul la Bălţi, Cahul şi Comrat. Acestea pot să ofere asistenţă doar la jumătate din bolnavii cu insuficienţă renală.

Acest serviciu nu a fost modernizat de mai bine de 25 de ani. „Anual sunt alocate 40 de milioane de lei, bani care ajung numai pentru consumabile. Nu avem bani să înnoim parcul de maşini de dializă“, a adăugat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire