Ghid informativ pentru pacienţii aflaţi în program de dializă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

De ziua mondială a rinichiului, marcată pe 9 martie, Centrul de dializă din Capitală BB Dializa a lansat un ghid informativ pentru persoanele cu insuficienţă renală – despre dializă, despre stilul de viaţă care trebuie adoptat şi dietă etc. Preşedintele Societăţii Urologilor şi Nefrologilor din Moldova, Adrian Tănase, a declarat la evenimentul de lansare a ghidului că este primul de acest gen editat în ţară, transmite IPN.

Medicul a subliniat că de prevenirea sau profilaxia bolilor renale nu sunt responsabili doar medicii, dar şi societatea per ansamblu, iar mediul ambiant şi modul de viaţă sunt foarte importante în acest proces. „Nu poţi preveni o boală renală numai cu un medic, dar cu toată societatea. De aceea, trebuie să facem tot posibilul ca prin metode de informare să diminuăm frecvenţa maladiilor renale, care este destul de înaltă”, a spus Adrian Tănase.

Potrivit fondatorului serviciului de dializă din Moldova, în ţară sunt deschise nouă secţii de dializă, inclusiv două private. BB Dializa a fost creat în baza unui parteneriat public-privat, acum un an. Odată cu deschiderea Centrului BB Dializa s-a majorat numărul de pacienţi incluşi primar în programul de dializă, iar pe parcursul unui an de la deschidere pragul instituţiei a fost păşit de peste 400 de pacienţi, care au beneficiat în total de peste 33 de mii de şedinţe de dializă.

Adrian Tănase a salutat reluarea procesului de transplant renal. Pe parcursul anului trecut, în Moldova au fost efectuate 22 de astfel de intervenţii chirurgicale. Pentru acest an sunt planificate 30 de operaţii de transplant renal.

Directorul medical al Centrului BB Dializa, Petru Cepoida, coautorul ghidului, a spus că unul din şase mii de moldoveni se află la dializă sau ia tratament pentru insuficienţă renală prin altă metodă. Debutul bolilor renale este greu de depistat şi deseori pacienţii sunt depistaţi la etapa terminală, când este necesară substituţia funcţiilor renale. Trei din cinci dialize care se efectuează în ţară sunt la Centrul BB Dializa.

„Pacientul se află în centrul de dializă câteva ore pe săptămână, restul timpului el este acasă şi trebuie să respecte stilul sănătos de viaţă. Din cei opt factori importanţi care stau la baza dezvoltării bolilor renale cinci sunt modificabili inclusiv prin ajustările de dietă. Din păcate, în urma analizelor pe care le efectuăm lunar la pacienţii în dializă, se constată că doar o treime din ei respectă dieta recomandată. O treime din pacienţi sunt supraponderali şi fiecare al şaselea suferă de obezitate”, a spus Petru Cepoida, remarcând că majoritatea pacienţilor cu insuficienţă renală mor din cauza afecţiunilor cardiovasculare ca urmare a alimentaţiei nesănătoase.

Nutriţionista Galina Tomaş a spus că doar 20% din produsele de pe raft sunt sănătoase, iar ca urmare a modului nesănătos de viaţă plătim în timp cu propriile organe. Important în alimentaţia sănătoasă este hidratarea. Zilnic trebuie să fie consumată suficientă apă. La fel de importantă este renunţarea la zahăr, sare, dar şi la produsele procesate sau boturile acidulate.

Maria Frunză, care se află la dializă de mai bine de doi ani şi beneficiază de serviciile Centrului BB Dializa, a declarat că pentru un pacient care urmează să intre în dializă este greu să accepte această realitate şi încearcă să amâne această procedură. Pacienta a spus că lipsa unor specialişti calificaţi cauzează depistarea tardivă a afecţiunilor renale şi deseori persoanele diagnosticate în fază terminală cu insuficienţă renală ajung la depresie. Rolul familiei şi al psihologului este foarte important. Şi ghidul lansat este util pentru că abordează diverse aspecte ale vieţii pacientului în dializă şi cum poate să se descurce.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute