Generaţia 7 aprilie, între speranţe şi vise spulberate. Ce gândesc tinerii despre evenimentele de acum cinci ani

La cinci ani de la protestele violente de la Chişinău, ce-au făcut înconjurul lumii sub denumirea de „Revoluţia Twitter“, am provocat la o discuţie câţiva tineri care aveau pe atunci 15-18 ani, pentru a afla dacă idealurile şi aşteptările care i-au scos în stradă le-au fost pe deplin îndreptăţite

Pe 7 aprilie 2009, mii de tineri au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale ca să-şi revendice dreptul la libertate, democraţie şi o viaţă mai bună. A fost o mişcare ce le-a dat forţă şi a confirmat puterea reţelelor de socializare ca instrument de mobilizare. La cinci ani distanţă, aceşti tineri sunt dezamăgiţi pentru că în ţară s-au produs prea puţine schimbări, şi nu neapărat cele pe care şi le doreau atunci. Deşi se simt confuzi în pragul unor noi alegeri parlamentare, cred sincer că Republica Moldova are un viitor luminos şi, fie din naivitate, fie din optimism, mai speră că vinovaţii vor fi pedepsiţi.

ŞTEFAN GRIGORIŢA, student la Şcoala de studii avansate în jurnalism
„E o treabă atât de murdară încât nu merită răscolită“

7 aprilie a fost ca un vânt care a venit, a bătut într-o direcţie, apoi în alta, a mişcat cu locul lucrurile uşoare, puţin valoroase, şi a plecat. Esenţialul a rămas neschimbat. În ajun, toţi erau siguri că regimul comunist e pe sfârşite. A doua zi, pac!, rezultate, dezamăgire, dezastru total, mesaje pe Facebook, un flashmob, câţiva oameni, lumânări... Aparent atât, dar nu a fost să fie. Violenţele au pornit spontan, provocate de un grup mic de oameni, dar şi de cei mai slabi din fire, duşi de val. Ţin minte o persoană de vreo 30-40 de ani care stătea într-un colţ şi îi tot provoca pe manifestanţi să intre în clădirea Preşedinţiei. Vinovaţi de acel dezastru sunt mulţi: tinerii care au aruncat cu pietre, poliţiştii care i-au bătut, dar şi cei de sus, care au dat ordine. Acum, sunt într-o mare dilemă: dacă revin comuniştii la putere, vor fura ca să recupereze ce-au pierdut. E rău. Dacă rămân la guvernare partidele din alianţă, ce s-ar putea gândi? „Patru ani am făcut atâtea porcării şi oamenii au tăcut, deci, se poate şi mai mult“. O a treia forţă în care să cred nu există. După atâta timp, cred că trebuie să uităm de 7 aprilie ca de un vis urât, să-i pedepsim pe cei care comit astăzi fărădelegi, să creştem acest stat, să reformăm instituţiile şi, cu timpul, cei care se fac vinovaţi vor răspunde oricum. E o treabă atât de murdară încât nu ştiu dacă merită răscolită. În plus, şi până la 7 aprilie, şi după s-au întâmplat evenimente, poate, şi mai grave, care merită atenţie.

DANIEL VODĂ, student la Relaţii Internaţionale, Universitatea de Stat
„Când ţi se fură un vis, faci totul ca să-l recapeţi“

Pentru mulţi tineri, 7 aprilie a fost un semn al schimbării, dar a rămas o insulă a viselor spulberate. Dintr-un marş al celor care voiau schimbare s-a ajuns doar la o dată neagră, reamintită de politiceni în scopuri electorale. Din păcate, nu vedem acea zi ca pe un punct de referinţă pentru realizările noastre, inclusiv în parcursul european, nu e momentul crucial despre care le voi povesti nepoţilor cu mândrie. Da, s-a schimbat o guvernare, dar speranţa că vom progresa cu paşi rapizi nu s-a adeverit. Suma schimbărilor a fost simţitoare, însă nu suficientă. Avem o ţară europeană, care merge pe o cale concretă şi nu mai stă pe două scaune, Est şi Vest, are o politică externă stabilă, o viziune comună şi dorinţa de a ne integra într-o uniune ce corespunde aşteptărilor multor tineri care au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pe de altă parte, persoanele care au agresat protestatarii au rămas nepedepsite, sunt bine-mersi în posturi de conducere. De ce a mai fost nevoie de atâtea pierderi? Bine, a fost anulat termenul de prescriţie pentru dosarele de atunci, însă mă întreb de ce facem excepţie de la lege şi cât vom face excepţii? Oare nu putea fi rezolvat totul la timp? Poate suntem tot noi vinovaţi că tolerăm indiferenţa şi inacţiunea. Am încercat să luptăm atunci cu ea, dar, până la urmă, ne-am complăcut. Sper că nu va fi nevoie de un nou 7 aprilie, pentru că preţul a fost mult prea mare, s-a plătit cu sânge. Sper să fie o lecţie pentru noi toţi, s-o ţinem minte şi să urmăm valorile setate. Dar nu este exclus să se repete, pentru că cel mai dureros pentru un om este atunci când i se fură un vis. Când e furat, faci totul ca să-l recapeţi.

DORU CUROŞU, preşedintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova
„După 7 aprilie, vocea noastră a prins putere“

Nu pot să cred că protestul paşnic a degenerat în violenţe într-un mod natural, pentru că tinerii noştri nu sunt chiar atât de agresivi. Nu cred că nici că revoltele şi-au atins scopul, pentru că noua guvernare nu a venit consolidată. Divizaţi timp de trei ani, guvernanţii au găsit o poziţie comună abia înainte de alegerile din această toamnă. Asta demonstrează teatrul pe care îl joacă în faţa cetăţenilor. Ghinionul lor este că noi, tinerii, suntem mai implicaţi şi e greu să ne păcăleşti. După 7 aprilie, vocea noastră a prins putere, ne manifestăm liber nemulţumirile, a crescut implicarea noastră în procesul decizional, s-au creat numeroase platforme de comunicare directă cu instituţiile statului. E adevărat că, imediat după, mulţi au plecat din ţară, au fugit de regim, de instabilitate şi de făţărnicie. Mulţi mă întreabă de ce nu fug şi eu, dar revoltele de atunci au avut un efect puternic asupra mea. Ceea ce sunt astăzi se datorează evenimentelor prin care am trecut. Pot spune ferm că poziţia tinerilor e luată din ce în ce mai mult în considerare. Poate, guvernarea chiar le împărtăşeşte viziunile. Poate, doar se teme de un nou 7 aprilie. Oricum, cred că putem să ne aşteptăm la un 7 decembrie, deşi eu nu aş ieşi, pentru că am înţeles că pot obţine mai multe prin comunicarea cu autorităţile, decât strigând în piaţă. Politicienii noştri au abilităţi de actori şi vor face spectacole frumoase pentru a atrage voturi. Sunt sigur că vor apărea diferite vedete care vor promite să facă schimbări, dar acum e timpul să ne arate asta şi nu cu câteva săptămâni înainte de alegeri.

VALERIU DRĂGĂLIN, student la Drept, Universitatea de Stat
„Cei care vor pierde la alegeri vor ieşi la proteste“

A trecut mult timp, mulţi s-au resemnat, iar pentru alţii nici nu mai contează ce s-a întâmplat. Cu timpul, anumite lucruri sunt date uitării. Mai ales că această dată este folosită în scopuri populiste. An de an, cu câteva zile înainte de comemorare, încep discuţiile, politicienii fac promisiuni că cei vinovaţi vor fi condamnaţi şi închişi. De câte ori s-a făcut acest lucru? Niciodată. Unii politicienii şi-au învăţat lecţia, şi-au schimbat partidele, au creat formaţiuni noi, alţii doar s-au ales cu beneficiile revoltelor, dar o alternativă credibilă nu există şi nici nu va fi prea curând. Poate, va fi atunci când cei care au protestat acum cinci ani vor deveni factori de decizie, dar trebuie să mai aşteptăm încă vreo cinci ani. Mă mai gândesc dacă voi participa sau nu la următoarele alegeri. Chiar dacă voi vota un anumit partid, oricum va fi nevoie de un consens între mai multe formaţiuni care vor accede la guvernare, iar, până acum, acestea nu au dat dovadă de unitate şi responsabilitate. Indiferent cine va câştiga, aripa care va pierde va ieşi la proteste. E normal să se întâmple aşa. Decisive în astfel de momente sunt acţiunile forţelor de ordine: să intervină la timp, consecvent, cu persoane competente, nu cu proaspeţi absolvenţi ai Academiei de Poliţie, de o vârstă cu protestatarii. Dacă forţele de ordine vor acţiona ca pe 7 aprilie, scenariul se va repeta, cu siguranţă.

Maria-Paula Erizanu, despre revoltele din 7 aprilie 2009: „Revoluţiile nu schimbă totul“

Pentru Maria-Paula Erizanu (21 de ani), revoltele din aprilie 2009  au însemnat hotărâre şi solidarizare. Elevă de liceu pe atunci, ea şi-a аdunat emoţiile şi impresiile în cartea „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o!“. Astăzi tânăra care învaţă Istoria la Londra, Marea Britanie, îşi reaminteşte evenimentele trăite acum cinci ani. Citeşte interviul aici

Victimele îşi fac dreptate la CEDO

În timpul audierilor din Parlament, autorităţile au anunţat că au fost deschise 71 de dosare penale pentru tortură, exces de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu în timpul şi după protestele de acum cinci ani. Până acum, 29 de poliţişti au fost condamnaţi, însă niciunul nu a ajuns după gratii. Mai mult, poliţistul Ion Perju, singurul acuzat de moartea lui Valeriu Boboc, a fost achitat de prima instanţă, la fel ca şi ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc, şi ex-comisarul Chişinăului, Vladimir Botnari. Fostul vicecomisar Iacob Gumeniţă este încă judecat în instanţa primară.

În acelaşi timp, evenimentele din aprilie 2009 au generat un val de dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Guvernul a fost condamnat deja în trei cazuri, fiind obligat să plătească despăgubiri de 12.000-15.000 de euro, iar în alte nouă cazuri a ajuns la o soluţionare amiabilă cu victimele, plătind sume între 4.000 şi 15.000 de euro. Încă zeci de dosare aşteaptă să fie examinate sau acceptate pe rol la Strasbourg.

Fără termen de prescripţie

La propunerea PLDM, Parlamentul a anulat termenul de prescripţie pentru ilegalităţile din aprilie 2009, care urma să expire azi. Astfel, persoanele cu funcţii de răspundere suspectate de exces de putere şi abuz în serviciu vor fi cercetate şi după cinci ani de la acele evenimente.