Maria-Paula Erizanu, despre revoltele din 7 aprilie 2009: „Revoluţiile nu schimbă totul“
0Pentru Maria-Paula Erizanu (21 de ani), revoltele din aprilie 2009 au însemnat hotărâre şi solidarizare. Elevă de liceu pe atunci, ea şi-a аdunat emoţiile şi impresiile în cartea „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o!“. Astăzi tânăra care învaţă Istoria la Londra, Marea Britanie, îşi reaminteşte evenimentele trăite acum cinci ani.
Adevărul: Paula, ce înseamnă pentru tine data de 7 aprilie 2009 la cinci ani distanţă?
Maria-Paula: E data la care m-am simţit parte a unei comunităţi sătulă de corupţie, care vrea libertate, stat de drept, o viaţă mai bună. Pe de altă parte, noaptea de 7 aprilie şi ceea ce a urmat mă duce cu gândul la rămăşiţele sistemului sovietic, la felul cum statul poate acţiona împotriva cetăţenilor săi.
În viziunea ta, protestul paşnic a degenerat în violenţe într-un mod natural?
Toate revoluţiile au un scenariu similar în care se intersectează o mulţime de interese, dorinţe şi idealuri. 7 aprilie a început pentru mulţi dintre noi ca o mişcare generată de dezamăgire şi frustrare, dar a fost vizibilă şi existenţa unor scenarii ale actorilor politici din Moldova, poate şi din Federaţia Rusă, care au vrut să exploateze aceste frustrări. În mulţime putem deveni violenţi, e teoria psihologiei maselor, dar îmi amintesc clar şi oameni care nu păreau să protesteze pentru că aşa simţeau, ci au fost aduşi în piaţă pentru a instiga la violenţe. Însă marea problemă în legătură cu evenimentele din aprilie 2009 a fost teroarea ?i violen?ele de după 7 aprilie.
A meritat ieşirea în stradă? Şi-au atins revoltele scopul?
Da. Astăzi avem mai multă libertate de exprimare, regim liberalizat de vize - un mare succes, o societată civilă abia formată şi uneori mai solidară, mă refer la acte de caritate. Totodată, sub aspect economic mi se pare că Moldova este într-o mare groapă. În sens politic, încă nu există separarea puterilor şi o justiţie independentă, partidele controlează economia şi justiţia şi o fac pentru a-şi servi propriile interese mai mult decât interesul public. Unii vor şi încearcă să facă lucrurile mai bine, dar aceştia pot fi număraţi pe degete. E un cerc vicios însă: birocraţii, judecătorii, studenţii care mituiesc în loc să înveţe sunt vinovaţi de lipsa de mişcare a lucrurilor înainte. Lipsa de încredere în instituţiile publice în Moldova e mai mare decât în Africa! Am o prietenă în Marea Britanie care îşi admiră ţara şi pentru statul de drept - un principiu pe care ea îl vede la baza naţiunii sale, încă de la Magna Carta; e vorba de justiţia independentă. În Moldova nimeni nu vrea să respecte legea, pentru că ea adesea nu e făcută în interesul cetăţenilor (pelincele doamnei Buliga sunt un exemplu; ambiguitatea codului fiscal e un altul), dar şi pentru că eşti cool, puternic şi liber când treci pe roşu. O tâmpenie.
O altă lecţie învăţată după 7 aprilie e că societatea civilă, adică grupuri de oameni cu interese similare, trebuie să fie mai activă. Nu acuz doar politicienii de situaţia în care suntem, pentru că şi noi ar trebui să ne facem meseria bine şi să cerem mai mult şi să penalizăm dacă nu ni se dă. Când s-a luat aeroportul sau Banca de Economii ce reacţii a avut societatea civilă? S-a făcut vreo grevă? S-a comentat pe Facebook şi în mass media, dar asta nu e suficient.
Ce ai vrut să sugerezi prin titlul cărţii pe care ai scris-o? De ce îndemni să ţi se fure revoluţia?
„Aceasta e prima mea revoluţie”, adică a generaţiei mele, în timp ce părinţii noştri o trăiau pe a doua după cea din ‘89. „Furaţi-mi-o!“ e semnul lipsei de naivitate faţă de obişnuiţii explotatori de revoluţii. Politicienii deveniţi mai devreme sau mai târziu opoziţie, atunci când ajung la putere fură pentru a-şi face un trai mai bun doar pentru ei. Pe lângă asta, pot să interpretez acum titlul ca lecţia învăţată din istorie: revoluţiile nu schimbă totul, trebuie să munceşti zi de zi pentru ca statul să-ţi servească asigurându-ţi şanse de realizare şi nu să te asuprească şi să te fure.
Astăzi te simţi în siguranţă în propria ţară?
E o senzaţie ambivalentă. Pe de o parte sunt dezamăgită. Văd cât de greu le este oamenilor care au rămas aici, care încearcă să-şi facă bine meseria, se ciocnesc cu nenumărate piedici şi dificultăţi. Situaţia economică nu le permite oamenilor să-şi acopere cheltuielile, să-şi urmeze pasiunile şi să-şi realizeze potenţialul. Pe de altă parte, descopăr oameni care gândesc la fel şi asta mă face mai optimistă vizavi de Moldova.
Crezi că după alegerile din acest an scenariul din 2009 s-ar putea repeta?
Nu cred că mai e necesar un 7 aprilie similar. Am ieşit în stradă, ne-am exprimat opţiunile politice, ucrainenii de pe Maidan ne-au reamintit de idealurile noastre de atunci - ale unui stat de drept şi ale unei puteri mai dispersate, separate. Acum trebuie să facem următorii paşi: jurnaliştii să înveţe gramatica, să citească BBC-ul şi New Yorkerul, să facă investigaţii, să educe opinia publică şi să nu facă PR şi jocuri politice, scriitorii şi editorii să publice cărţi bune, politicienii să facă economia să funcţioneze, ONG-urile să nu mai mulgă bani din proiecte străine de la nouă la şase, ci să-şi îndeplinească misiunea pe care declară că o au, profesorii să predea şi să înveţe şi nu să se prefacă că ştiu şi predau, studenţii să înveţe în primul rând şi nu să copieze sau să mituiască. Să învăţăm cu toţii să fim profesionişti mai buni, să ne informăm, să ascultăm, să gândim şi să citim ştiri şi cărţi de calitate înainte de a ne da cu părerea şi abia apoi să ne exprimăm adevărul propriu cât de tare şi de bine putem.
Se încarcă comentariile...
