Gânduri la sfârșit de an
0Anul 2011 ne aduce un bilanţ mai degrabă negativ, dacă stai să-ţi întrebi prietenii şi colegii, pentru că fiecare dintre ei îşi va formula verdictul pornind de la experienţa celor trăite pe propria piele.
Dar, privite de la o altitudine mai mare, desigur, lucrurile nu stau chiar aşa: în pofida numeroaselor pericole, în lume s-a menţinut echilibrul între bine şi rău, pentru că altfel am fi încheiat cu toţii conturile. Însă acesta e specificul omului: să reţină mai bine evenimentele triste. În Moldova am avut o interminabilă criză a nealegerii preşedintelui care a dezbinat Alianţa pentru Integrare Europeană. Această ceartă a revelat, ca niciodată, tentaculele mafiote care a cuprins ţărișoara. Acum fiecare basarabean informat ştie că avem un „păpuşar" care mişcă totul pe tabla de şah, că avem clanuri care controlează vama, justiţia, importurile, transporturile... Corupţia şi dispreţul faţă de lege macină acest stat într-o măsură mai mare decât confuzia identitară și sciziunile interetnice - iată concluzia pe care mulţi dintre noi am tras-o după doi ani și jumătate de guvernare democratică.
Un alt fenomen interesant al anului politic 2011: opoziţia „roșie" a fost atacată necruţător chiar din interiorul ei. Persoana-stindard cu care au defilat comuniștii în alegerile prezidenţiale, Zinaida Greceanîi, a fugit din partid; al doilea mare candidat-emblemă al PCRM, Igor Dodon, trimis în vălvătaia luptei pentru Chişinău, unde a fost cât pe ce să ridice marele „pot", l-a părăsit și el pe Voronin. Aşadar, PCRM se auto-subminează voios, în timp ce puterea liberal-democrată, care promitea solemn că va deschide un proces al comunismului și că va cerceta penal isprăvile guvernării 2001-2009, nu s-a atins de personajele-cheie ale fostului regim nici măcar cu o floare. Sistemul a rămas intact, s-au schimbat doar stăpânii.
Spre sfârşitul anului am primit noutăţi de la Tiraspol, unde, fără niciun fel de contribuţie a Chişinăului, a fost debarcat eternul Smirnov. Ni s-a mai demonstrat o dată, convingător, cine comandă în Transnistria. Chiar dacă pentru Moscova în acest caz a ieșit ca-n zicala unde dai și unde crapă, important e că a ieșit tot omul rușilor - unul mai tânăr, mai motivat.
Așa e în Moldova, lucrurile se întâmplă şi se împotmolesc parcă fără voia noastră. Cu siguranţă, soluţia la actualele crize şi frustrări, privaţiuni şi necazuri nu este revenirea la comunism, ci mai multă democraţie, mai multă lege, mai multă transparenţă, mai mult control al instituţiilor europene asupra banilor care se pompează în Moldova cam fără spor, mai multă exigenţă din partea societăţii civile. Din păcate, această logică nu este percepută de toţi moldovenii. Niște posibile alegeri anticipate implică riscuri enorme, întrucât în urma lor nu e deloc sigur că se va păstra cursul pro-european declarat de actuala putere, cea care s-a dovedit atât de mediocră și meschină în politicile sale interne. Dar mai avem o șansă. Vizitaţi de un ciudat aflux poetic, liderii Alianţei au fixat data alegerilor repetate pe 15 ianuarie 2012. Felul nostru grăbit de a ne ascunde după o metaforă (chiar dacă una nu tocmai fericită) poate de data aceasta ne va zâmbi. Eminescu să ne judece!