Găgăuzia cere o cotă de cinci deputaţi în Parlamentul de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În februarie 2014 în autonomie a avut loc un referendum

Autorităţile găgăuze din Republica Moldova cer introducerea unei cote de cinci deputaţi în Parlamentul de la Chişinău (format din 101 deputaţi), a anunţat marţi preşedintele Adunării Populare (legislativul) de la Comrat, Dmitri Constantinov, citat de Agerpres.

Acesta a declarat în cadrul primei şedinţe a unei comisii formate din deputaţi de la Chişinău şi Comrat că această cotă ar fi necesară pentru a oferi siguranţă că găgăuzii sunt reprezentanţi în Parlamentul de la Chişinău.

"Noi vrem să avem o cotă permanentă. Nu este de ajuns ca să participăm pe listele de partid. Noi vrem o garanţie clară ca să avem cinci deputaţi în conformitate cu această cotă“, potrivit lui Constantinov.

Preşedintele Parlamentului Igor Corman a evitat să comenteze această solicitare, accentuând că nu doreşte politizarea discuţiilor în cadrul comisiei nou-formate care are drept scop de a examina în ce măsură legislaţia naţională este în concordanţă cu privire la legea care se referă la statutul special al Găgăuziei.

Comisia respectivă a fost creată în urma unor disensiuni dintre Chişinău şi Comrat, mai ales în contextul a două referendumuri declarate ilegale de justiţie, defăşurate la 2 februarie, la care populaţia din regiune s-a pronunţat în favoarea dreptului la autodeterminare şi a aderării Republicii Moldova la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte