Funcţionarii din Primăria Chişinău nu vor fi schimbaţi. Doar funcţiile de viceprimar pot fi partajate politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Chirtoacă a câştigat al treilea mandat la Primăria Chişinău FOTO Alexandru Tarlev

Înţelegerile dintre partidele proeuropene care au acces în Consiliul Municipal Chişinău vor constitui un exemplu pentru formarea unei coaliţii majoritare la nivel guvernamental, crede primarul reales al Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a spus, în cadrul emisiunii „În PROfunzime”, de la postul de televiziune „PRO TV Chişinău”, că va veni personal cu iniţiativa de formare a unei coaliţii în municipiul Chişinău.

„Voi lansa personal iniţiativa de a crea o coaliţie cu partidele proeuropene în Consiliul Municipal Chişinău. Formarea unei coaliţii în CMC va stimula crearea alianţei de guvernare. Istoria a arătat că alianţele de guvernare proeuropene au început de la Consiliul Municipal Chişinău”, a spus edilul capitalei.

Totodată, Chirtoacă spune că nu va oferi funcţii în schimbul formării unei coaliţii în Consiliul Municipal Chişinău. „Angajaţii Primăriei sunt funcţionari publici, angajaţi prin concurs pentru o perioadă nedeterminată. Nu putem să-i disponibilizăm. Am putea s-o facem doar în cazul schimbării organigramei, dar şi această schimbare trebuie justificată. Acum nu există necesitatea. Cred că doar funcţiile de viceprimar pot fi partajate politic”, a spus edilul.

Referindu-se la declaraţiile socialiştilor că nu recunosc rezultatul alegerilor în municipiul Chişinău, fruntaşul liberal a opinat că aceasta este o reacţie a foştilor săi concurenţi care au pierdut alegerile. „PSRM a cheltuit în alegerile locale un milion de Euro. Acum vor fi puşi în situaţia să demonstreze de unde au luat aceşti bani, dacă nu cumva sunt proveniţi din străinătate , iar în cele din urmă să răspundă în faţa legii. Iată care este acum problema socialiştilor”, a declarat Chirtoacă.

Întrebat despre planurile privind activitatea sa în calitate de primar al Chişinăului, Chirtoacă a spus că le va împărţi în trei categorii: care le poate soluţiona el împreună cu echipa sa, cele pe care le poate rezolva Consiliul municipal Chişinău şi cele care ţin de competenţa administraţiei publice centrale.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate