FOTO Vizita regală la Chişinău a fost marcată de un incident jenant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul Universităţii Agrare, Gheorghe Cimpoieş, i-a povestit Principesei Margareta istoria instituţiei Foto: Tudor Iovu

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu al României au fost huiduiţi de opt aşa-zişi moldovenişti, care i-au împiedicat să depună flori la monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău, fără ca poliţia să intervină.

Prima vizită regală a Principesei Moştenitoare Margareta a României şi a Principelui Radu la Chişinău n-a fost ferită de incidente. Opt manifestanţi comunişti i-au huiduit pe oaspeţii cu sânge albastru în timp ce încercau să depună o coroană de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Deşi actul solemn a fost vizibil deranjat de protestul orchestrat de membrii organizaţiei „Eu sunt moldovean, eu grăiesc moldoveneşte“, niciun poliţist n-a intervenit pentru a detensiona situaţia.

„S-au comportat ca nişte bădărani“

Nefericitul eveniment a stârnit reacţii vehemente contra aşa-zişilor statalişti moldovenişti care s-au dat în spectacol în faţa Principesei Margareta de România şi a Principelui Radu. „Este o situaţie urâtă, iar cei care au fost acolo au dat dovadă de lipsă de bun simţ, s-au comportat ca nişte bădărani“, a comentat directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, Victor Chirilă.  

Acesta a adăugat că, indiferent dacă vizita musafirilor de peste Prut a fost una oficială sau informală, Ministerul de Interne trebuia să prevină apariţia unor asemenea incidente. „Vizita Alteţelor Regale a fost una aşteptată şi sperăm că va ajunge şi Regele Mihai pe la noi“, a susţinut şi Constantin Codreanu, român din Basarabia. Mai mulţi tineri s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au trimis buchete de flori şi mesaje de încurajare la hotelul unde sunt cazaţi reprezentanţii Casei Regale a României.

„Suntem întristaţi că există încă persoane atât de nefericit manipulate de propaganda comunistă“ - Casa Regală a României

Contactaţi de reporterii „Adevărul“, reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Poliţie (INP) n-au oferit o explicaţie pertinentă de ce oamenii legii n-au intervenit în aplanarea situaţiei. „Manifestanţii nu au încălcat legea privind întrunirile, dar au îngrădit accesul persoanelor în spaţiul public“, susţine purtătorul de cuvânt al INP, Diana Fetco. Adrian Jovmir, şeful Serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, ne-a informat însă că angajaţii inspectoratului din Buiucani strâng probe ce vor fi trimise procurorilor, care urmează să decidă dacă manifestanţii vor fi urmăriţi în instanţă.

Medalii şi titluri universitare pentru Familia Regală

Ieri, membrii familiei regale au participat la şedinţa solemnă a Universităţii Agrare de Stat, unde rectorul Gheorghe Cimpoieş le-a înmânat titlul de Doctor Honoris Causa conferit Regelui Mihai I.

Tot ieri, Principesa Margareta a primit din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei medalia „Dimitrie Cantemir“ şi monografia „Dinastia Cantemireştilor“, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul oferit învăţământului din Republica Moldova.

„Primăria Chişinău condamnă acţiunile grupului de persoane agresive care au încercat să împiedice depunerea de flori“ - Primăria Chişinăului

„Vom încerca de acum încolo, atât generaţia noastră, cât şi a şasea generaţie, prin Principele Nicolae, să nu mai venim aici în vizită, ci să venim în mod regulat acasă, pentru a implementa proiecte în domeniul sănătăţii, social, educaţional, cât şi proiecte economice, în domeniul privat“, a declarat principele consort în faţa academicienilor. Alteţa Sa a mai spus că şi-a dorit să treacă Prutul cu trenul regal, aşa cum a făcut-o în 1940, de Bobotează, Regele Carol al II-lea al României, dar şinele nu mai sunt aceleaşi.

Oaspeţii cu sânge albastru s-au întâlnit şi cu premierul Iurie Leancă, pe care l-au asigurat de susţinerea Casei Regale privind aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, discutând şi despre proiectele iniţiate cu sprijinul financiar al României, precum e gazoductul Iaşi-Ungheni.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare