FOTO Monumentul comemorării deportărilor staliniste va fi instalat la sfârşitul săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul arată chipurile îndurerate ale deportaţilor FOTO: Tudor Iovu

„Trenul durerii”, care înfăţişează vagoane din chipuri umane ce se transformă în fiare, se află deja la Chişinău, iar autorităţile aranjează ultimele detalii privind transportarea şi instalarea lui în scuarul Gării

Construcţia din bronz cântăreşte 15 tone, are o lungime de 12 metri şi înălţimea de trei metri. A ajuns în Moldova duminică dimineaţa şi va fi instalat pe postament joi sau vineri.

„Astăzi l-am adus la depozit, iar în scuarul gării se fac ultimele pregătiri. Căutăm utilajul necesar. După ce punem monumentul, postamentul va fi îmbrăcat cu piatră de cosăuţi şi se vor face ultimele lucrări de amenajare în scuar”, a declarat şeful Direcţiei construcţii capitale, Roman Sofroni.

Potrivit funcţionarului, havuzul din faţa Gării va fi repornit mai târziu, pentru că iniţial nu a fost prevăzut în proiect.

Sculptorul Iurie Platon a lucrat la machetă timp de doi ani, iar piesele s-au turnat în bronz în ultimele cinci luni. „Monumentul arată aşa cum ne-am dorit iniţial, de aceea au şi fost întârzieri, pentru că sculptorul a urmărit desfăşurarea lucrărilor şi a intervenit cu anumite schimbări. Din spusele lui, lucrarea este foarte bună”, a mai precizat Sofroni.

Trenul este în totalitate din bronz

Costul monumentului se estimează la 12 milioane de lei, iar întregul proiect e circa 25 de milioane de lei. „După ce îl instalăm, vom decide cu municipalitatea în ce zi acesta va fi dezvelit. Cred că săptămâna viitoare”, a încheiat Roman Sofroni.

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."