Fiodor Ghelici susţine că Rusia intervine în campania electorală din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiodor Ghelici, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Moldova mea”, consideră că interdicţia aplicată de Rusia privind tranzitarea mărfurilor moldoveneşti prin Ucraina, iar apoi anularea ei reprezintă o înţelegere între preşedintele Igor Dodon şi administraţia Federaţiei Ruse.

În opinia sa, toate aceste acţiuni fac parte dintr-un scenariu de creştere a popularităţii Partidului Socialiştilor înainte de alegeri, dar şi pentru a îmbunătăţi imaginea lui Igor Dodon. Activistul susţine că Rusia intervine în campania electorală din Moldova, recurgând la presiuni economice, astfel indicând indirect alegătorilor pentru cine să voteze.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Fiodor Ghelici a declarat că, fiind etnic ucrainean, dar vorbitor de rusă, respectă foarte mult poporul rus, însă este extrem de revoltat de politica pe care o promovează preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. La sfârşitul lunii decembrie, autorităţile Federaţiei Ruse au interzis importul în Rusia al mărfurilor din Ucraina, dar şi al mărfurilor care tranzitează teritoriul ucrainean.

Ca urmare, din 1 ianuarie 2019, agenţii economici moldoveni, care îşi exportă produsele pe piaţa rusească prin Ucraina, s-au pomenit într-un blocaj. Unii, pentru a-şi onora angajamentele contractuale, au trebuit să îşi asume costuri suplimentare pentru a ajunge în Federaţia Rusă ocolind Ucraina, menţionează activistul. 

Recent, după vizita preşedintelui Igor Dodon în Federaţia Rusă, interdicţiile au fost ridicate.

Fiodor Ghelici este de părere că „această acţiune economică împotriva Moldovei” a fost pusă la cale de către Igor Dodon, ca să iasă triumfător înainte de alegeri. „După ce moldovenii noştri au stat o lună la frontiera ucraineană-rusă, se preface că merge să se înţeleagă cu Putin”. „Vă rog, nu faceţi presiuni asupra alegătorului nostru şi nu ne mai şantajaţi”, i s-a adresat Fiodor Ghelici preşedintelui.

Activistul a spus că moldovenii au răbdat ani la rând, pentru că sunt toleranţi, au răbdat deposedările de teritorii, implicarea în regiunea transnistreană. Însă, deja agenţii economici îşi orientează activitatea spre piaţa europeană, pentru că Federaţia Rusă, în opinia sa, nu mai este un partener sigur. Şi tinerii care anterior munceau în Federaţia Rusă, pleacă în statele europene, în SUA, pentru că acolo au văzut o altă viaţă, mai bună.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete