Făcătură sau plan de federalizare?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Eugen Carpov și Nina Ștanschi, așa-numitul ministru de externe de la Tiraspol

Mai multe portaluri ruseşti au publicat, miercuri, copia unui document cu antetul oficial al Preşedinţiei irlandeze a OSCE şi cu semnătura Ninei Ştanski, aşa-numitul ministru de externe de la Tiraspol, care pare a fi un nou plan de soluţionare a conflictului transnistrean. Potrivit proiectului, Transnistria ar urma să obţină un statut special în cadrul Republicii Federative Moldoveneşti.

Actul este datat cu 12 iulie 2012 şi prevede că procesul va decurge în trei etape, fiecare cu o durată nu mai mare de şase luni. Regiunea va avea propria simbolică, folosită împreună cu cea a Republicii Moldova. Pe teritoriul ţării va circula o monedă unică şi va exista un spaţiu vamal comun. Documentul anonim nu spune însă nimic despre armata rusă din Republica Moldova şi statutul de neutralitate.

REACŢII LA UNISON

Atât Chişinăul şi Tiraspolul, cât şi Misiunea OSCE au negat existenţa unui plan de federalizare. „Documentul apărut în presa rusă este un fals", a anunţat Per Enerud, purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE în Moldova.

Angela Merkel netezeşte drumul Moldovei spre Europa

„Apariţia «planului» respectiv poate fi calificată drept o acţiune de dezinformare menită să inducă confuzie şi să submineze eforturile întreprinse de partenerii internaţionali în vederea promovării procesului de reglementare a conflictului transnistrean", a fost reacţia Biroului pentru Reintegrare.

Secretarul general al OSCE: „Moldova mai are probleme până la soluţionarea conflictului transnistrean"

„Răspândirea acestui plan fals nu poate fi considerat decât o provocare. Astfel de acţiuni nu contribuie la procesul de negociere de reglementare a conflictului transnistrean", a declarat şi aşa-zisul minister de externe de la Tiraspol.

„PROVOCARE DE CINCI BĂNUŢI"

Analistul Oazu Nantoi consideră că documentul nu merită atenţie. „Acest material este o provocare de cinci bănuţi, care va fi uitată repede, poate chiar mâine. În stânga Nistrului există diferite grupuri de interese, sunt oameni care încearcă să-l acuze pe Evgheni Şevciuk de trădare, de intenţia de a uni aşa-zisa transnistrie cu Republica Moldova şi, probabil, această acţiune face parte din războiul informaţional intern", a comentat expertul.

GALERIE FOTO Capcanele negocierilor în problema transnistreană

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite