Estonia susţine Moldova în procesul de integrare europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele estonian Toomas Hendrik Ilves a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele Nicolae Timofti

Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves a reconformat sprijinul oferit Republicii Moldova în vederea parafării acordului de asociere şi cel de liber schimb de la Vilnius, precum şi în privinţa liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Prezent astăzi la Chişinău, preşedintele estonian Toomas Hendrik Ilves a încurajat Moldova în legătură cu parafarea acordului de asociere şi a celui de liber schimb cu Uniunea Europeană care va avea loc în noiembrie la Vilnius, subliniind avantajele de care ţara noastră va beneficia ulterior. 

„Pe parcursul istoriei, Estonia a fost unul dintre cei mai mari suporteri ai Moldovei. De multe ori aţi fost justificarea existenţei şi creării Parteneriatului Estic şi am fost mândri să vedem cât de bine arată Moldova şi ce performanţe înregistrează. Am avut şi noi un acord de asociere şi cel de liber schimb. Europa a deschis uşile pentru noi, la acel moment. Când au intrat în vigoare aceste acorduri, studenţii au început să călătorească şi să studieze în universităţile din Europa, au mers în diferite state membre UE“, a spus Toomas Hendrik Ilves în timpul briefingului de presă susţinut împreună cu preşedintele Nicolae Timofti, la Reşedinţa de stat. 

Totodată înaltul oficial de la Tallinn a insistat asupra poziţiei favorabile a ţării sale privind liberalizarea regimului de vize al UE cu Moldova. „Am fost ministru de externe cu 15 ani în urmă, când am încercat să obţinem regimul liberalizat de vize cu Europa. A fost un proces dificil, dar sper că vă veţi mişca mult mai repede decât am făcut-o noi“, a mai susţinut Ilves.

„Astăzi ne-am asigurat de tot sprijinul Estoniei în vederea semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Ne-am referit la agenda Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, dar şi la priorităţile ulterioare în colaborarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Apreciez înalt şi asistenţa şi consultanţa Estoniei acordate Republicii Moldova în domeniul sănătăţii, educaţiei, bunei guvernări şi dezvoltării economice. Vom coopera şi în domeniul guvernării electronice“, a precizat şi preşedintele Nicolae Timofti.

După întrevederea cu preşedintele Timofti, Toomas Hendrik Ilves a participat împreună cu premierul Iurie Leancă la forumul de nivel înalt în domeniul securităţii digitale „Securitatea digitală în lumea conectată digital. Provocări locale şi globale: studiu de caz Estonia”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”