EDITORIAL Liberi să lătrăm cât vrem

Formal, ne bucurăm de mult mai multă libertate de exprimare decât pe vremea comuniştilor... În esenţă, însă, nu avem decât dreptul de a lătra la cine vrem şi cât ne pofteşte inima. Iar caravana, ştiţi proverbul, oricum trece - că-i roşie, verde, albastră sau de altă culoare.

Zilele trecute, Freedom House ne anunţa că Republica Moldova a avansat „tocmai" două poziţii, faţă de anul trecut, la capitolul libertatea presei. Ocupăm „onorabilul" loc 116 într-o listă de 197 de ţări, unde pe prima poziţie se situează Finlanda, iar pe ultima e Coreea de Nord. Suntem în continuare în categoria statelor cu presă parţial liberă, fiind însă, potrivit clasamentului, mai aproape de cele în care presa este controlată decât de cele unde aceasta este liberă.

Nu mă miră stagnarea. Mitul libertăţii pogorâte peste jurnalişti odată cu venirea la putere a coaliţiei democratice e ca şi „povestea de succes Republica Moldova". În vorbe totul e frumos, dar realitatea este cu totul alta. Formal, ne bucurăm de mult mai multă libertate de exprimare decât pe vremea comuniştilor, când puterea împărţea ziariştii în „ai noştri" şi restul, ultimii - adică cei care încercau să-şi păstreze independenţa - fiind hărţuiţi, marginalizaţi, obstrucţionaţi, intimidaţi, presaţi.

Da, astăzi putem scrie orice (bazându-ne pe fapte şi probe, desigur), fără să ne temem că mâine cineva va da ordin să ni se pună căluşul în gură, să fim eliminaţi din peisajul mediatic sau să ni se dea, la propriu, cu ranga-n moalele capului. În esenţă, însă, nu avem decât dreptul de a lătra la cine vrem şi cât ne pofteşte inima. Iar caravana, ştiţi proverbul, oricum trece - că-i roşie, verde, albastră sau de altă culoare.

În fiecare zi, presa semnalează numeroase inacţiuni, încălcări şi chiar infracţiuni comise de cei care au pâinea şi cuţitul. Şi ce folos? Cu mici excepţii, pe cei vizaţi nici vânt rece nu-i trece.

Şi ce dacă am dezvăluit că Plahotniuc are dublă identitate? S-a interesat cineva din structurile de drept la ce-i trebuia un alt nume şi de ce nu şi l-a declarat când s-a avântat în politica mare?

Şi ce dacă am arătat că mulţi consilieri locali din Chişinău au afaceri cu Primăria? A luat cineva la puricat contractele de achiziţii publice pe care le încheie municipalitatea?

Şi ce dacă am descoperit că o firmă fără angajaţi şi telefon tranzitează prin Moldova miliarde de lei? A venit cel puţin cu o explicaţie clară premierul, ministrul Finanţelor sau guvernatorul Băncii Naţionale, ca să nu mai zic de oamenii legii?

Şi ce dacă jurnaliştii relatează despre monumentele de arhitectură demolate cu autorizaţie? Mai mult decât să regrete, ce a făcut primarul Capitalei pentru a stopa distrugerea a ceea ce a mai rămas din oraşul vechi?

Şi ce dacă scriem an de an că deputaţii, miniştrii sau judecătorii nu-şi declară averile sau o fac de formă? A fost cineva tras la răspundere pentru asta?

Aş putea umple câteva pagini cu „şi ce dacă". Or, puţine sunt cazurile care s-au încheiat cu demisii, condamnări sau cel puţin scuze publice. Dacă şi este pedepsit cineva, apoi doar dintre cei „mărunţi" - un poliţist de rând, o directoare de grădiniţă, un şefuleţ de direcţie. Pe când grangurii din ţara noastră au imunitate în faţa legii, indiferent cine se află la guvernare.

Aşa că, dragi colegi ziarişti, să fim noi sănătoşi şi să lătrăm bine. Mai ales azi avem dezlegare oficială, doar e ziua noastră, a libertăţii presei. Poate-poate ne aude cineva.