EDITORIAL: "Haraşo"-ul din spaţiul public
0Peste câteva zile, această guvernare va face trei ani de mandat, timp în care s-a apucat de multe trebi ale ţării, dar pe care nu le-a dus la capăt. Printre acestea e şi curăţirea audiovizualului de russkoe radio şi şansoane.
Vă aduceţi aminte cu ce avânt s-au apucat mai-marii ţării şi ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului să-i pună la punct pe cei care încalcă legislaţia lingvistică, promiţându-ne şi filme subtitrate în română, nu dublate în rusă, şi canale ce emit cel puţin 80% în limba de stat, şi multe altele.
A fost o bulă de săpun care s-a spart foarte repede. Anii au trecut, putem spune că actualilor guvenanţi le-au rămas zile numărate, iar emisiunile şi piesele ruseşti răsună în lungul şi latul ţării. Am sperat şi eu, ca şi majoritatea moldovenilor băştinaşi, că „democraţii" vor face ordine în această ţară, inclusiv în ceea ce priveşte limbile vorbite. Observ însă că nu prea are cine lua mătura în mâini. Un mogul e prea prins cu acapararea de instituţii media, un altul îi ţine isonul la lustruirea imaginii, ceilalţi mai mititei se prefac a fi ocupaţi, o altă categorie cară tot ce apucă aşa cum făceau foştii ţărani din colhozurile patriei.
N-am înţeles şi nu cred că vreun om cu scaun la cap va pricepe cum adică în Codul Audiovizualului (adoptat acum cinci ani) scrie negru pe alb că până la 1 ianuarie 2010 cel puţin 70% din programele difuzate pe teritoriul Republicii Moldova vor fi în limba de stat, iar zecile de posturi ruseşti continuă să difuzeze muzică rusă en-gros, să ne spună cum e vremea la Moscova sau Soci, să ne distreze şi informeze în aceeaşi limbă a lui Puşkin. Mi-e şi milă de această ţară şi de oamenii ei inconştienţi.
Recunosc că nici eu nu prea ştiu cum să reacţionez atunci când sunt trimisă la un doctor care nu ştie să se exprime în limba mea, limbă oficială în această ţară din 1989. Şi asta pentru că nu pot pricepe de ce el mai stă acolo. Cazurile cu vânzătoarele de la magazin care nu vor să ne răspundă în limba română, deşi le ceri asta repetat, sunt atât de frecvente că mi-e şi jenă să le amintesc. Culmea a fost zilele trecute, când o mare companie din ţară ne-a cerut dreptul la replică, unei publicaţii care gândeşte şi scrie româneşte, în limba rusă. Le-am cerut acelaşi demers în limba de stat, s-au scuzat că suntem cetăţeni moldoveni şi asta presupune că „trebuie să ştim a doua limbă valabilă în Republica Moldova". În aceste împrejurări nu vreau să ştiu şi să aud de limba rusă. De azi înainte nu voi mai cumpăra produsele acelei companii, chiar dacă ele se întâlnesc la fiecare pas, şi voi spune la toată lumea că proprietarii sunt nişte şovini, care scuipă pe noi şi pe limba română.
Îmi pare rău că şi această clasă politică, zisă democratică în 2009, este la fel de impotentă ca şi toţi ştabii pe care i-am avut de la 1990 încoace. Acum, rataţii de ieri spun franc ce limbă vorbim, dar la ce bun... Dacă nici în următorii zece ani nu ne vom lămuri cu această abundenţă de canale ruseşti şi nu ne vom impune limba noastră în spaţiul public, mă tem că va fi haraşo doar pentru unii.