Dreptul de a iniţia orice tip de referendum ar putea aparţine doar Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului nu va mai putea iniţia referendum republican prin emiterea unui decret. Potrivit unui proiect de lege, expus spre consultări publice, doar Parlamentul îşi păstrează dreptul de a iniţia orice tip de referendum, transmite IPN.

Autorii proiectului menţionează că, în scopul racordării prevederilor Codului Electoral la reglementările constituţionale în materia dreptului de iniţiere a referendumului republican, se propune excluderea din art. 150 din Cod a decretului preşedintelui ca instrument de iniţiere a referendumului legislativ. Or, în contextul art. 88 lit. f) din Constituţie, preşedintele poate iniţia doar referendum consultativ.

Modificări se propun şi la articolul 151 – cu privire la stabilirea datei referendumului republican. Astfel, potrivit proiectului, se abrogă alineatul (1) care prevede că „data referendumului republican se stabileşte de către Parlament prin hotărâre dacă referendumul este iniţiat de cetăţeni sau de deputaţii în Parlament, ori de preşedintele Republicii Moldova prin decret dacă referendumul este iniţiat de acesta şi are caracter consultativ”. Devine alineat unic alineatul (2), care prevede că „data referendumului se stabileşte cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua desfăşurării lui”.

Codul Electoral urmează să fie completat şi cu articolul 149 prim. Noul articol spune că pot iniţia referendum consultativ în scopul consultării opiniei poporului asupra problemelor de interes naţional, cu adoptarea ulterioară a unor decizii pentru soluţionarea acestora: o treime din deputaţii Parlamentului, preşedintele ţării şi Guvernul. Astfel, în probleme de interes naţional, plebiscitul consultativ nu poate fi iniţiat prin adunarea de semnături de la cetăţeni.

În hotărârea Parlamentului, hotărârea Guvernului sau decretul preşedintelui Republicii Moldova despre iniţierea referendumului consultativ se indică data desfăşurării lui şi conţinutul întrebărilor supuse referendumului. Textul întrebării supuse referendumului consultativ se redactează în manieră neutră, fără ambiguităţi sau sugerarea răspunsului.

Mai multe pentru tine:
Vioara lui Albert Einstein, vândută la licitație pentru peste 860.000 de lire sterline
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Sfânta Parascheva 2025: prognoză meteo completă la Iași și în țară – ploi, încălzire scurtă și frig înainte de finalul pelerinajului
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”