Dragoş Tudorache: Dodon şi Chicu par decişi să facă orice numai ca R. Moldova să nu stea pe drumul său european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul grupului Renew Europe, Dragoş Tudorache, susţine că preşedintele Dodon şi prim-ministrul Chicu „par decişi să facă orice, numai ceea ce trebuie nu. Cel puţin nu ceea ce trebuie pentru ca Republica Moldova să stea pe drumul său european.”

„Îi văd pe amândoi angajaţi într-un balet declarativ între Bruxelles şi Moscova, plin de sublinieri naţionaliste şi împănat cu săgeţi către Bucureşti. Eu cred că nu există modalitate mai păguboasă de a construi o politică externă decât „statul în două luntre“. Sau crezând că populismele strigate în gura mare mută atenţia de la simplul fapt că nu îţi respecţi cuvântul dat”, a scris Dragoş Tudorache pe pagina sa de Facebook.

Eurodeputatul a spus că „suntem mulţi cei care încercăm din răsputeri să susţinem interesele Republicii Moldova la Bruxelles în speranţa că promisiunile făcute pentru a doua tranşă din acordul macrofinanciar vor fi împlinite de Chişinău”. 

„Le-am scris comisarilor europeni pentru a-i ruga să caute o soluţie chiar şi pentru a treia tranşă. Am avut discuţii cu mulţi dintre miniştrii moldoveni şi cu liderii parlamentari. Toţi m-au asigurat că se depun eforturi ca proiectele de legi din conditionalităţile care se regăsesc în acordul marcofinanciar să treacă prin Parlament. Iar la sfârşitul săptămânii, după ce termenele propriilor angajamente au fost depăşite, preşedintele şi premierul susţin fără nicio rezervă că nu sunt de acord cu aceste proiecte şi nu-şi doresc ca ele sa fie adoptate de către Parlament! Şi, mai rău decât atât, că vor ignora chiar şi voinţa Parlamentului în care au majoritate!”, a menţionat Tudorache. 

El a afirmat că, în acelaşi timp, „asistăm la reluarea discuţiilor cu Moscova pentru un împrumut financiar ale cărui condiţii au fost sancţionate de către Curtea Constituţională de la Chişinău”.

„Sper să văd în politicienii de la Chişinău coerenţă şi perseverenţă în demersul lor european. Consider că cea mai mare demnitate la care poate accede un politician nu este funcţia pe care o deţine temporar, ci capacitatea de a se pune în slujba propriului popor”; a mai adăugat Tudorache.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie