Dosarul „Uraniu – 2011“, finalizat și remis la judecată. Trei membri ai grupării au ajuns pe banca acuzaților

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală anunță că a finalizat urmărirea penală în cazul contrabandei de uraniu și a remis dosarul spre examinare la Curtea de Apel. Pe banca acuzaţilor au fost trimişi trei membri ai grupării criminale.

La sfârșitul lunii iunie, chiar în centrul Capitalei Poliția a reţinut șase persoane, bănuite de contrabandă cu substanţe radioactive. Inculpaţii aveau un kilogram de uraniu, pe care intenţionau să-l comercializeze la un preţ de 32 milioane de euro.

Potrivit oamenilor legii, uraniul depistat a fost adus din Rusia și urma să fie vândut în țările islamice, iar Moldova a fost doar un stat de tranzit. Patru din cei reținuți sunt cetățeni moldoveni, iar doi locuiesc în regiunea transnistreană, iar unul are și cetățenia rusă.

Unul dintre inculpaţi este cercetat în stare de libertate, iar ceilalţi doi se află în arest. Alți membri ai grupării au fost anunțați în căutare, fiind cercetați penal într-un dosar penal separat.

Un caz similar a avut loc anul trecut, când trei bărbați au fost învinuiți că au adus în țară prin contrabandă 1,8 kilograme de uraniu, pe care plănuiau să-l vândă cu 9 milioane de euro.

Ulterior, doi bănuiți au fost condamnaţi la câte un an şi 12 zile de închisoare - termen pe care l-au ispăşit fiind în arest, astfel, fiind eliberaţi din sala de judecată. Celălalt inculpat (fost angajat ai Ministerului Afacerilor Interne) s-a ales cu 3 ani închisoare cu suspendarea pedepesei pe un termen de probă de 4 ani.
Procurorii consideră sentința Judecătorii Ciocana prea blândă și o vor ataca în instanța superioară.

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile