Doi concubini sunt bănuiţi că şi-au omorât copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi concubini dintr-o localitate a municipiului Chişinău sunt bănuiţi că şi-ar fi omorât intenţionat doi copii nou-născuţi. Mama biologică, în vârstă de 37 de ani, şi concubinul acesteia de 29 de ani, care au la întreţinere patru copii, dintre care trei minori, sunt cercetaţi penal în stare de arest pentru omor intenţionat, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău.

Potrivit informaţiilor obţinute în cadrul investigaţiilor, crimele au fost comise în 2008 şi 2009. Copiii au fost omorâţi la domiciliu, imediat după naştere. Au fost înveliţi în sacoşe din plastic şi îngropaţi unul în ograda casei şi altul la marginea unei păduri din localitate.

Poliţiştii au efectuat săpături în locurile respective, fiind depistate osemintele a doi nou-născuţi, care au fost examinate preliminar la faţa locului de către medicul legist. În cadrul audierilor cei doi au recunoscut că şi-au omorât copiii, motivându-şi gestul cu faptul că nu aveau cu ce îi creşte. Organele de anchetă au dispus efectuarea expertizelor medico-legale.

Copiii minori ai cuplului au fost luaţi de rude până la o decizie a instanţei.

Potrivit legislaţiei penale în vigoare învinuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 15 până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani