Dodon promite ieftinirea gazului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a promis la o întrevedere cu jurnaliştii că preţul pe care îl vor plăti moldovenii pentru gazul rusesc va fi mai mic. El a ţinut să dezmintă informaţia că pe umerii consumatorilor va fi pusă  datoria acumulată până acum, transmite IPN.

Igor Dodon a subliniat că fiecare cetăţean va plăti doar chitanţa pentru cât a consumat şi categoric nu poate fi vor de punerea pe umerii celor din dreapta Nistrului a datoriei celor din stânga Nistului. Totodată, preşedintele a ţinut să precizeze că datoria de fapt este a „Moldovagaz”, care este un agent economic, nu este datoria statului, iar Gazprom deţine 50% din acţiunile „Moldovagaz”.

Igor Dodon a ţinut să precizeze că se va găsi o soluţie pentru achitarea datoriilor faţă de Federaţia Rusă, însă problema datoriilor acumulate de consumatorii din partea stângă a Nistrului, care nu achită pentru gazul pe care îl consumă, nu se va rezolva cât timp nu este soluţionat conflictul transnistrean.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare