Dodon: Preşedinţia este unica instituţie de stat care nu e controlată de PDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Instituţia prezidenţială este unica instituţie de stat care nu este controlată de Partidul Democrat. Restul, practic toate instituţiile de stat sunt controlate de un singur partid”. Declaraţia a fost făcută de şeful statului la evenimentul de bilanţ al activităţii sale la un an şi jumătate de la învestirea în funcţie.

Igor Dodon susţine că cele 18 luni au fost marcate de lupte instituţionale şi de blocaje maxime în raport cu instituţia prezidenţială, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, susţinută marţi seara, 3 iulie, preşedintele a declarat că majoritatea parlamentară şi PDM, din frică sau din motive că nu au putut obţine controlul asupra instituţiei prezidenţiale, au făcut tot posibilul să taie din competenţele preşedintelui.

În acest sens, şeful statului a menţionat retragerea din subordinea sa a Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, dar şi privarea dreptului de numire a miniştrilor. La fel, a menţionat limitarea dreptului constituţional a preşedintelui de a iniţia referendum consultativ, precum şi limitarea drepturilor de comandant suprem al forţelor armate.

Igor Dodon susţine că în perioada de la învestirea sa în funcţie, a înaintat peste 70 de iniţiative legislative, în diferite domenii, însă nici una dintre ele nu a fost susţinută nici de Guvern, nici de Parlament. Şeful statului afirmă că în luna septembrie le va reînregistra.

Preşedintele spune că nu are de gând să cedeze presiunilor Guvernului sau ale Parlamentului, chiar şi cu riscul de a fi suspendat din funcţie. 

„Vor să meargă la impeachment, să meargă la impeachment. Există o procedură foarte clară, dar ei nu vor să meargă pentru că se tem, înţelegând că vor pierde acest impeachment. Miza mea este pe alegerile parlamentate.

Este ferm un lucru, că preşedintele are nevoie de suportul Parlamentului. Avem doar două soluţii mai de parte – sau avem majoritatea parlamentară care conlucrează cu preşedintele sau trecem la schimbarea formei de guvernare în stat prezidenţial”, a notat şeful statului.

Întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare din toamnă, preşedintele a spus că legislaţia nu-i interzice să candideze pe listele unui partid politic şi, dacă va decide să candideze, o va face la sigur pe listele Partidului Socialiştilor. 

„Decizia o vom lua atunci când vom şti data alegerilor şi când va începe campania electorală. Eu nu exclud că aş putea să merg ca şi cap de listă al Partidului Socialiştilor”, a spus Igor Dodon.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie