Dodon: „Deputații PSRM au decis că nu vor susține demiterea Cabinetului de Miniștri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, a anunţat că a participat marţi, 22 decembrie, la ședința fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor. În cadrul întâlnirii, socialiştii au luat decizia că nu vor vota pentru demisia Guvernului Chicu.

„Am vorbit despre ședința extraordinară a Parlamentului, planificată pentru 23 decembrie, în cadrul căreia urmează să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ion Chicu. Deputații PSRM au decis că nu vor susține demiterea Cabinetului de Miniștri, dar și-au reiterat poziția privind necesitatea dizolvării Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate”, a declarat Igor Dodon.

El a precizat că membrii fracțiunii vor continua discuțiile în vederea identificării unei soluții optime pentru lansarea procedurii de dizolvare a Parlamentului.

Recent, Igor Dodon a afirmat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu nu are nicio şansă să treacă. Potrivit lui, în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului din 23 decembrie, unde urmează să fie examinată moţiunea, cel mai probabil, nu va fi cvorum.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort