Dodon: Curtea Constituţională şi-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil. Aceşti miniştri intră în Guvern pe uşa din spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a criticat decizia Curţii Constituţionale (CC) privind suspendarea sa din funcţie, pentru ca un preşedinte interimar să poată numi noii miniştri în Guvernul Filip. Şeful statului a declarat că „CC a trecut definitiv în zona gri a democraţiei şi a statului de dept”.

„Curtea Constituţională a devenit ostatica propriilor decizii neinspirate, a precedentelor pe care le-a creat. Este evident pentru toată lumea că membrii CC au acceptat să „joace” aşa cum le dictează guvernarea democrată”, a menţionat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Potrivit preşedintelui, CC este nevoită să ia în continuare decizii controversate, la limita legii şi dincolo de limita bunului simţ.

„Sunt iarăşi încălcate grav procedurile legale. În mod normal, la CC trebuia să se adreseze Guvernul prin hotărâre de Guvern, sau Parlamentul prin hotărârea Parlamentului. Dar s-au adresat prin sesizarea a doar câţiva deputaţi. Deci, guvernarea a ales calea simplistă şi abruptă, o cale înjositoare chiar şi pentru miniştrii propuşi”, a subliniat şeful statului.

Dodon afirmă că „aceşti miniştri intră în Guvern pe uşa din spate, fiind lipsiţi de legitimitatea şi credibilitatea cuvenite”.

„Prin decizia de azi, CC a trecut definitiv în zona gri a democraţiei şi a statului de dept. Curtea şi-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil, nu de organ constituţional. Este o cădere dezonorantă şi regretabilă pentru un stat care se vrea democrat”, a notat Igor Dodon.

Preşedintele a dat asigurări că este decis să nu cedeze, decât să explice apoi ani de zile de ce a numit în funcţie o garnitură de miniştri compromişi.

„Iar partea bună în toată această chestiune este că guvernarea se compromite din nou în ochii cetăţenilor. Ceea ce o va dezavantaja mult în acest an electoral”, a conchis şeful statului.

Curtea Constituţională de la Chişinău a decis marţi, 2 ianuarie, că preşedintele ţării se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile de numire în funcţie a miniştrilor, fapt ce justifică instituirea interimatului funcţiei de şef al statului, pentru asigurarea exercitării acestor obligaţii constituţionale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare