Dodon anunţă că nu se va conforma legii: Zeci de mii de moldoveni vor ieşi cu panglica Sf. Gheorghe la Marşul Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedintele al Republicii Moldova, Igor Dodon, nu se va conforma legii privind interzicerea simbolurilor care promovează războiul şi acţiunile ce instigă la ură. Printre aceste simboluri se numără şi panglica bicoloră negru-portocaliu, cunoscută drept panglica Sfântului Gheorghe, notează IPN.

Fostul şef al statului spune că şi în acest an Partidul Socialiştilor intenţionează să organizeze tradiţionalele marşuri ale Victoriei, iar participanţii la manifestaţii sunt încurajaţi să poate panglica Sfântului Gheorghe. 

Igor Dodon spune că, dacă oamenilor le vor fi aplicate amenzi pentru nerespectarea legii, vor fi organizate proteste în faţa Guvernului şi Parlamentului.

„Zeci de mii de oameni vor ieşi cu panglica. Eu tot voi ieşi cu panglica pe 9 mai şi-i voi îndemna pe toţi ca a doua zi sau peste o săptămână să luăm chitanţele cu amenzi şi să venim la Parlament şi Guvern. Şi le vom înmâna, inclusiv, doamnei Maia Sandu. Venim în birou şi i le dăm în mână. Nu vă jucaţi cu memoria oamenilor pentru că oamenii nu vă vor ierta asta. Aveţi cu ce vă ocupa, aveţi probleme o mulţime, ocupaţi-vă cu ele. Dar de 9 mai eu sunt ferm convins, pentru că am văzut opinia oamenilor, vom ieşi la marşul Victoriei şi în Chişinău, şi în raioane, vom purta panglica, iar dacă vom fi penalizaţi zeci de mii de oameni, vom merge la Guvern şi le vom înmâna penalitatea”, a mai spus Igor Dodon.

La ultima şedinţă a Parlamentului, deputaţii PAS au făcut modificări la Codul Contravenţional, introducând amenzi pentru răspândirea şi promovarea „simbolurilor şi atributelor care promovează acţiuni de agresiune militară, crime de război şi crime împotriva umanităţii”. 

Nerespectarea interdicţiei prevede amenzi de până la 9.000 de lei pentru persoanele fizice şi de până la 18.000 de lei pentru persoanele juridice. Proiectul de lege urmează să intre în vigoare după votarea în a doua lectură.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă